Juniorii I și II ai Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamț au început și ei pregătirea pentru noul campionat. După acumulările fizice, elevii antrenorilor Rita și Stelian Bursuc au intrat în sală pentru câteva meciuri de verificare susținute împotriva formației HCF Piatra Neamț. Săptămâna aceasta, handbaliștii pietreni vor pleca în deplasare la Sighișoara, Baia Mare și Bistrița, unde vor participa la mai multe turnee puternice rezervate juniorilor. ”Sperăm să se ducă ghinionul. Suntem în prima parte a pregătirii. Vrem să concretizăm această parte din pregătire printr-un cantonament, sau un semicantonament și câteva meciuri de verificare la începutul lunii septembrie. Anul acesta, nu ne mai propunem obiective mărețe, ci o luăm pas cu pas, pentru că unii rămân ancorați în trecut și cred că totul li se cuvine. Să ne vedem ajunși la turneele semifinale și apoi mai discutăm”, a declarat tehnicianul Stelian Bursuc. (C.S.)

Juniorii în turneu
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
ACTUALITATE
Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...
ACTUALITATE
Anunț important al Primăriei Piatra Neamț: „Strada Ștefan cel Mare va fi închisă joi pentru lucrări de asfaltare”
Joi, 8 octombrie, între orele 09:00 – 18:00, strada Ștefan cel Mare va...
INFRACȚIONAL
Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!
Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...
SOCIAL
Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.
Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...
RELIGIE
Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș
Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...
JUSTIŢIE
Primarul Chirica de la Iași – inculpat în dosarul “Păcura”. Procurorii DNA au pus sechestru pe imobile ale sale de peste 2 milioane de...
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost audiat de procurorii anticorupție, marți, 6...
ACTUALITATE
De mâine, intră în vigoare legea urșilor: pot fi împușcați 103 în regiunea de Nord -Est, record de 410 exemplare în regiunea Centru
Din 8 octombrie, intră în vigoare Legea nr. 190/2026, care aprobă la nivel...
ACTUALITATE
Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme
O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...
Stiri fierbinti
Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău
Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...
ACTUALITATE
Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...


