Aproape unul din patru nemțeni a beneficiat de ajutoare prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate

alimente ueÎntr-o discurs care nu a stârnit un interes major, la ședința Colegiului Prefectural Neamț, au fost prezentate datele privind persoanele din județul Neamț care au beneficiat de ajutoare în ultimul an. Astfel, în Neamț, au fost 107.700 de beneficiari, care au primit, cel puțin în teorie, 251.734 de cuti. Asta în condițiile în care, în anul 2016, în județ, erau înregistrate aproximativ 450.000 de persoane.

Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanțat din fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, funcționează la nivel național. Începând cu 2017, acest program se va extinde și, pe lângă distribuirea de pachete cu alimente de bază – ulei, făină, zahăr, biscuiți, orez, paste, mălai, pateu și pastă de tomate -, va cuprinde ”distribuirea de mâncare preparată (mese calde) prin intermediul cantinelor, distribuirea de rechizite pentru copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, distribuirea de trusouri pentru nou-născuți, grupul țintă fiind format din cuplurile mamă-nou-născut aflate în situație vulnerabilă, distribuirea de îmbrăcăminte, încălțăminte și saci de dormit pentru persoanele fără adăpost, distribuirea de produse de igienă, atât pentru persoanele care beneficiază de asistența alimentară, cât și pentru persoanele fără adăpost”.

De prisos precizarea că, dincolo de intențiile bune cu care e pavat drumul spre Europa, poate ar fi mai indicat un program menit să reducă numărul persoanelor care au nevoie de aceste tipuri de ajutoare. (V.B.)

Articolul precedentFOTO Accident la pasajul Primăriei
Articolul următorTârgu-Neamț: Gaz metan pe încă trei străzi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.