Actualizare: Judecătoarea Gabriela Baltag, „pusă la zid” de CSM.

Gabriela BaltagActualizare. „Pentru mine această hotărâre este o medalie”

Judecătoarea Gabriela Baltag, care aflase „verdictul” CSM la puţin timp după pronunţare (de altfel instituţia a publicat nu doar ordinea de zi soluţionată, ci şi un comunicat în care a precizat că hotărârea va fi ataşată la dosarul profesional al magistratului) ne-a declarat că va ataca decizia CSM.

„Pentru mine această hotărâre este o medalie”, a precizat şefa Asociaţiei Magistraţilor din România. „Am vorbit despre onoarea şi demnitatea unui sistem. Voi urma toate procedurile legale pentru a ataca această hotârăre şi mai am un plan, dar nu pot să.l detaliez la aceast moment, când sunt la un pas de a ajunge în faţa instanţei”.

********************************

După repetate amânări a ceea ce devenise deja „cazul judecătoarei Gabriela Baltag”, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunţat, astăzi, 16 februarie, cu privire la declaraţia preşedintei Asociaţiei Magistaţilor făcută la adresa Liviei Stanciu.

Magistraţii din CSM au constatat „încălcarea de către doamna Gabriela Baltag, judecător în cadrul Tribunalului Neamţ, a normelor de conduită prevăzute de art.18 alin.(2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor”.

Articolul respectiv prevede că „ judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor”.

Judecătoarea Gabriela Baltag i-a cerut public preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să demisioneze după tot scandalul creat în jurul cazului Rarinca, lucru care nu s-a întâmplat. În schimb, CSM a dispus cercetarea disciplinară a celor doi magistraţi care au achitat-o pe Mariana Rarinca (acuzată că ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu), Curtea de Apel Bucureşti a „transformat” achitarea într-o condamnare de 3 ani cu suspendare, iar Gabriela Baltag a fost „pusă la zid” pentru că şi-a permis să-şi exprimă opiniile printr-o scrisoare deschisă. Decizia CSM nu are, însă, nicio consecinţă asupra Gabrielei Baltag, ci poate fi doar o „bilă neagră” în cazul în care judecătoarea şi-ar dori să avanseze profesional. Însă preşedinta AMR are deja grad de judecător de curte de apel, aşa încât e greu de crezut că o poate afecta „verdictul” CSM.

Cristina MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...