În perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, peste 100 de jandarmi vor acționa zilnic, pentru ca nemţenii să se poată bucura de trecerea dintre ani în siguranță, anunţă Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Neamţ.
“Conform estimărilor organizatorilor, la nivelul județului, peste 20.000 de români vor participa la cele 7 evenimente care vor fi organizate în spațiul public (focuri de artificii, concerte de Revelion ori alte manifestări cultural-artistice) în Piatra Neamț, Roman, Târgu-Neamț, Bicaz și Borca. Pentru a preveni orice incidente ce ar putea tulbura ordinea publică, precum și pentru descurajarea faptelor antisociale, jandarmii vor fi prezenți în stradă și vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde se organizează evenimente, în zonele și arterele intens circulate, precum și în zonele aglomerate cum sunt: piețele, gările, autogările, târgurile ori alte medii de interes operativ. De asemenea, ca urmare a afluenței de turiști în zona montană, în această perioadă Jandarmeria Montană și-a suplimentat efectivele și a intensificat măsurile de ordine publică, aceștia fiind pregătiți să acționeze, zilnic, pentru asigurarea unui climat de siguranță, în locațiile turistice, pe traseele montane și în stațiunea Durău sau să intervină în situații de urgență, pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate”, precizează IJJ Neamţ.
Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria Neamț face următoarele recomandări:
- persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor și să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniștea, cetățenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgență 112;
- în această perioadă, părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru a preveni eventualele accidente survenite în urma folosirii obiectelor de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice;
- persoanele care vor alege să își petreacă timpul în zona montană să se informeze cu privire la vremea, itinerariile și condițiile climatice locale;
- în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor. (ZCH NEWS)