Jandarmii au dăruit din inimă

Pe parcursul lunii decembrie, 20 de militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ au donat sânge, în cadrul campaniei de ajutor umanitar „Dăruieşte din Inimă”. „Prin această campanie încercăm să sensibilizăm cetăţenii cu privire la importanţa donării de sânge, astfel încât cetăţenii să se alăture jandarmilor şi să dea dovadă de solidaritate umană”, a precizat maiorul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ. „Tot în spiritul acestei campanii tichetele de masă primite pentru donarea de sânge, în valoare totală de aproximativ 1.200 de lei au fost oferite Asociaţiei Veteranilor de Război din Ministerul de Interne pentru a fi distribuite către veterani de război sau văduve ale veteranilor de război cu ocazia sărbătorilor de iarnă”.

În fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, jandarmii nemţeni au strâns bani din propriile salarii şi au cumpărat cadouri (alimente şi jucării) pentru familiile cu copii, aflate în dificultate. De data asta s-au gândit la veterani, o altă categorie care are nevoie de ajutor. „Suntem profund impresionaţi de gestul camarazilor noştri în activitate”, a declarat colonelul (r) Vasile Buruiană, preşedintele filialei Veteranilor de Război MI Neamţ. „În rândul asociaţiei noastre avem persoane în vârstă cu dificultăţi financiare şi, pe lângă aspectul financiar, pentru noi cântăreşte foarte mult faptul că sunt militari care încă se mai gândesc la noi”. La rândul său, căpitanul Silviu Mălinescu, iniţiatorul campaniei, a precizat că jandarmii şi-au propus să contribuie la salvarea bolnavilor şi să dea un exemplu, sperând că şi alţi oameni de bine se vor gândi la semenii lor aflaţi în suferinţă, pentru care un flacon de sânge poate însemna şansa la viaţă. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Patru persoane au fost reținute după furtul unor baloți de fân

Patru persoane au fost reținute de polițiștii nemțeni, fiind...

VIDEO-FOTO. Accident la Săvinești

Un accident a avut loc în această după amiază,...

Știre actualizată. Neamț. Accident la Crăcăoani. Un bărbat și-a pierdut viața

Actualizare 10 iulie: Bărbatul în vârstă de 83 de...

România codașă la asigurările de viață. Piața este de două ori mai mică decât media europeană

Piața asigurărilor din România este în creștere, însă structura...

Patru persoane au fost reținute după furtul unor baloți de fân

Patru persoane au fost reținute de polițiștii nemțeni, fiind...

VIDEO-FOTO. Accident la Săvinești

Un accident a avut loc în această după amiază,...

Andrei Bocancea, pompier nemțean, vicecampion național la concursul „Cel mai puternic pompier”

Pompierii nemțeni au obținut rezultate importante la etapa națională a competiției „Cel mai puternic pompier”, desfășurată în perioada 8-9 iulie, la Alba Iulia. Soldatul Bocancea Andrei, din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț, a urcat pe podium, cucerind medalia de argint la categoria de vârstă sub 30 de ani.