0:00

 Jandarmi la meciul naţionalei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Luni, 7 octombrie 2013, a avut loc o întrunire preliminară între Federaţia Română de Fotbal, în calitate de organizator, FC Ceahlăul Piatra Neamţ, în calitate de gazdă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ, responsabil cu asigurarea ordinii şi siguranţei publice la meciul de fotbal dintre naţionalele României şi Irlandei, în cadrul preliminariilor  pentru Campionatul European Under 21 (11.10.2013 – 19.30).

Partida este caracterizată de către organizator ca fiind una cu grad mediu de risc, datorită nivelului competitiv, fiind un meci între două reprezentative internaţionale de tineret.

„Au fost stabilite, de principiu, programul celor două echipe şi oficiali, cazarea, protecţia acestora, iar în ceea ce priveşte spectatorii, măsurile ce se impun pe parcursul deplasării către stadion, atât localnicii, dar şi cei ce vor veni din alte localităţi, locurile şi modul de acţiune a elementelor de dispozitiv, modul de acces în obiectiv, supravegherea publicului, prevenirea şi descurajarea manifestărilor de violenţă şi intervenţiea în cazul producerii unor evenimente deosebit de grave”, a precizat cpt. Cătălin Resmeriţă, purtător de cuvânt al IJJ Neamţ.

Accesul în stadion al publicului se va face începând cu ora 18.00. În interior, în toate sectoarele stadionului  vor fi amenajate puncte de vânzare a unor produse alimentare (apă, sucuri, produse de patiserie), avizate din punct de vedere igienico-sanitar.

Efectivele de jandarmi angrenate în această misiune vor asigura măsurile de ordine publică în zona imediată şi apropiată a stadionului, pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor, înainte de începerea meciului, pe timpul şi după încheierea acestuia precum şi intervenţia în cazul tulburării ordinii publice.

„Menţionăm faptul că nu vor fi tolerate nici un fel de manifestări de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să pună în pericol siguranţa participanţilor. Atunci când se constată că în urma producerii unor acte de violenţă este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi, când este pusă în pericol proprietatea publică sau privată, efectivele de jandarmi vor interveni pentru restabilirea ordinii publice şi pentru înlăturarea efectelor unor astfel de acţiuni cu caracter ilegal”, a mai adăugat cpt. Cătălin Resmeriţă. (Z.C.H.)

Articolul precedentCu gândul la turneele semifinale
Articolul următorGrevă în sistemul sanitar: de la japoneză la generală