0:00

Primii doi oameni din fruntea Jandarmeriei Neamţ sunt interimari, timp de 6 luni, până ce se vor organiza concursuri pentru funcţiile de inspector şef şi prim adjunct. Pensionarea colonelului Sorin Gherman şi, mai nou, a colonelului Dan Mircea Trifan au lăsat vacante cele mai importante fotolii. Dacă pe funcţia de inspector şef Inspectoratul General al Jandarmeriei Române l-a împuternicit pe colonelul Eugen Ioan Todoruţ, venit în Neamţ de la Harghita, în privinţa funcţiei de prim-adjunct, rămasă liberă de o săptămână, n-a sosit niciun document oficial de la Bucureşti.

Jandarmeria Neamţ în zodia interimatului, ZCH NEWS - sursa ta de informații„În aceste condiţii, colonelul Viorel Ionel (foto), şeful Serviciului Organizare de Ordine şi Siguranţă Publică, a preluat atribuţiile de prim-adjunct până la organizarea concursului”, a precizat lt. Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ. „În principiu este vorba despre organizarea şi planificarea misiunilor, dar şi despre alte activităţi, care nu au caracter de informaţii publice”.

Deocamdată nu există nicio veste de la Capitală nici despre concursul pentru funcţia de inspector şef, aşa că pentru cea de prim-ajunct abia eliberată încă nu se pune problema. Prin urmare, cel puţin în următoarele câteva luni, se poate spune că Jandarmeria Neamţ este în zodia interimatului. (Cristina MIRCEA)

Articolul precedentSportul, marele câștigător al finanțărilor nerambursabile de la bugetul municipiului și al județului
Articolul următorAFACEREA „SPIROMETRUL”: Test financiar pentru candidaţii la Poliţie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.