ISJ Neamţ caută director pentru Postliceala Sanitară din Piatra-Neamț

isj 2014După ce prof. Mihai Floroaia a primit delegație de la Ministerul Educației pentru a ocupa postul de inspector școlar general adjunct, locul lăsat liber de acesta la cârma Postlicealei Sanitare de stat din Piatra-Neamț așteaptă să fie ocupat. Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, Viorel Stan a declarat că nu are un nume deocamdată.

Acum, la ora asta nu am nici un nume, însă cu siguranță, mâine (8 iunie), se va rezolva acest aspect.

Floroaia a fost numit director la posliceală după ce, în urma unei vizite făcută în 2011 de inspectorii Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar (ARACIP) au descoperit mai multe disfuncționalități la nivelul conducerii. Practic, profesorului Floroaia i-a revenit sarcina să remedieze problemele de acolo înainte de o nouă vizită a celor de la ARACIP, care ar trebui să aibă loc în acest an. Inspectorul Stan a spus despre noul inspector general adjunct că s-a achitat de sarcină.

De fapt, domnul Floroaia, prin numirea ca director la postliceală, a avut sarcina de a respecta un plan de remediere. La stadiul în care se află acum unitatea, pot spune că Floroaia a reușit să îndeplinească toate obiectivele. O parte dintre ele, care nu țin neapărat de el, se vor rezolva în timp. Și aici mă refer la o unele posturi didactice pe care trebuie să fie încadrați titulari. Cele mai multe sunt ocupate de profesori care au titularizarea luată”, a adăugat Stan. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Adolescenți reținuți după ce au forțat intrarea într-o cabană și au plecat cu mai multe bunuri

Doi adolescenți din comuna Păstrăveni, au fost reținuți de...

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...