Ţara noastră a rămas doar cu puţin peste 4 milioane de salariaţi – constatarea aparţine statisticienilor – adică la nivelul la care se situa în anul 1960, asta în condiţiile în care avem aproape 10 milioane de oameni apţi de muncă, care au vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani. Situaţia este cu atât mai dramatică, cu cât salariaţii actuali sunt singurii care plătesc taxe la stat, adică doar ei susţin veniturile a peste 5 milioane de pensionari. Potrivit Ziarului financiar, în ultimii 10 ani, scăderea numărului de salariaţi a fost dramatică: dacă în 1990 aveam aproximativ 8 milioane de salariaţi, acum sunt doar vreo 4 milioane. Paradoxal, însă, în ultima jumătate de an datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că în România sunt din ce în ce mai puţini şomeri. Şi atunci întrebarea: de ce nu muncesc românii? Lucrează, spun specialiştii în resurse umane, dar nu legal! Economistul Liviu Voinea, acum ministru, spunea: “Numărul salariaţilor cu contracte de muncă scade pentru că fie din ce în ce mai mulţi români preferă să lucreze la negru, fie au finalizat perioada în care primeau ajutorul de şomaj şi sunt fără loc de muncă, deci, practic, nu mai sunt în nicio evidenţă a vreunei instituţii”. Tot el susţinea că, dintre românii care apar în statistici ca neavând un loc de muncă, aproximativ două milioane sunt plecaţi să lucreze peste hotare. Întrebarea este dacă va face cu adevărat lumină în această problemă – munca la negru – noul Cod al muncii. Unele semnale bune există, dar mai e, încă, mult până… departe! Cum se poate rezolva, măcar parţial, problema, dincolo de părerea ministerială pe care tocmai am redat-o ? În primul rând, se ştie că sistemul de pensii depinde de mersul economiei. Una este să ne concentrăm pe factorul extensiv al problematicii îmbătrânirii populaţiei şi situaţiei iminente privind sistemul de pensii, şi alta pe factorul intensiv. Dimensiunea extensivă, care priveşte exclusiv numărul de pensionari raportat la numărul angajaţilor activi, aparţine celor care ştiu doar să numere. Această dimensiune este dată de cantitate, însă cea intensivă vizează partea de calitate. Acesta este punctul în care trebuie să ne concentrăm în anii următori: cum să creştem veniturile, în aşa fel încât transferurile către sistemul de pensii să fie din ce în ce mai mari. Trebuie gândit un sistem care să funcţioneze, având în vedere populaţia mai puţin numeroasă din ţara noastră. Vorbim de o chestiune de gândire şi viziune. Este necesar ca primul nostru obiectiv să fie atragerea investiţiilor directe şi indirecte în România. Doar aşa vor creşte veniturile într-un ritm accelerat, iar fondurile de pensii private şi de stat se vor îmbunătăţi substanţial. În al doilea rând, evoluţia demografică pe termen lung şi a parametrilor financiari ai sistemului de pensii din România impune măsuri structurale de îmbunătăţire a sustenabilităţii financiare a sistemului. Aceste măsuri trebuie dirijate către sporirea veniturilor sistemului de pensii, dar şi spre reducerea cheltuielilor acestuia, în paralel cu diversificarea finanţării sistemului prin capitalizare şi administrare privată. Măsurile ce ar trebui propuse se axează pe patru politici publice care se referă la următoarele obiective: noi reglementări în domeniul pensiilor anticipate şi al pensiilor de invaliditate; instituirea unui sistem contributiv al pensiilor pentru agricultori; prelungirea vieţii active a persoanelor care împlinesc vârsta de pensionare; întărirea mecanismelor de reducere a pierderilor cauzate de erori, fraudă şi corupţie în sistemele de pensii. Şi sunt sigur că măsurile amintite îşi găsesc rezolvarea şi în judeţul Neamţ, unde, în luna iulie 2013, erau 78.777 de angajaţi şi 115.869 de pensionari.
Ionel ARSENE,
deputat de Neamţ
