arsene harta judetCurtea de Apel Bacău l-a plasat, din nou, pe Ionel Arsene sub control judiciar, după ce Tribunalul Neamț abia revocase măsura. Hotărârea a fost desființată, iar contestația DNA admisă. Prin urmare, președintele Consiliului Județean Neamț va trebui să respecte obligațiile impuse prin controlul judiciar, inclusiv aceea de a nu părăsi țara și a nu desfășura activități politice, pentru încă 60 de zile.

” Desfiinţează încheierea atacată în totalitate, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: I. În baza art. 242 C.p.p. respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar/ modificare a anumitor obligaţii din conţinutul acestuia, formulată de inculpatul Aesene Ionel. II. În baza art. 348 rap. la art. 207 al.7 C.p.p. menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Arsene Ionel, prin încheierea nr. 13/28.02.2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău. În baza art. 275 al.2 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 275 al.3 C.p.p., celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi 27.04.2018”, a decis instanța.

Următorul termen al procesului de cameră preliminară, la care va trebui să fie prezent Ionel Arsene pentru stabilirea legalității rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, va avea loc pe 9 mai, la Tribunalul Neamț. Iar judecător va fi tot Constantin Magdalina, pentru că cererea de recuzare, formulată de președintele CJ Neamț, a fost respinsă ca neîntemeiată.

C.M.

 

Articolul precedentUtilaje de măturat în probe la Salubritas
Articolul următorL3: CSM Roman- AFC Odorheiu Secuiesc (27.04, 17:00)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.