0:00

Stimate colege, Stimaţi colegi,

Astăzi vă voi vorbi despre un domeniu care anul acesta a reprezentat un adevărat succes pentru ţara noastră, şi mă refer aici la cel al fondurilor europene.

Unul dintre obiectivele prioritare pe care guvernarea USL şi l-a asumat a fost acela de a atrage fonduri europene.

Dacă anul trecut, în luna mai, la preluarea mandatului de către Guvernul condus de Victor Ponta, rata de absorbţie era în jurul valorii de 7%, astăzi, datorită eficienţei dovedite a Executivului, această valoare s-a triplat, ajungând să fie de aproximativ 26%.

Pe lângă evoluţia pozitivă a ratei de absorbţie, guvernul USL a reuşit deblocarea programelor europene blocate ca urmare a neregulilor constatate în timpul guvernării anterioare.

Reluarea plăţilor pentru România a reprezentat o veste extrem de importantă pentru ţara noastră, deoarece vorbim de o sumă de peste 3,5 miliarde de euro pe care România riscă să o piardă din cauza jafului patronat de guvernarea PDL.

După ce au fost deblocate toate programele operaţionale suspendate din cauza PDL, România a înregistrat cea mai ridicată creştere a absorbţiei fondurilor europene din ultimii ani.

Totodată, ţara noastră a reuşit ca prin gradul de absorbţie să se numere printre statele care au avut cel mai mare nivel de absorbţie din Uniunea Europeană. Tot anul acesta România a înregistrat un succes la Bruxelles prin acceptarea aplicării regulii nr. 3. Astfel, vom putea cheltui fonduri europene alocate pentru anul 2011 până la data 31 decembrie 2014, iar pentru cele alocate pentru anul 2012 până la data de 31 decembrie 2015.

Extinderea perioadei pe care România o are la dispoziţie pentru a cheltui sumele alocate pentru anii 2011-2012 va compensa incapacitatea autorităţilor române din perioada 2009-2011 de a atrage fondurile alocate României.

Actualul Guvern demonstrează că România are potenţialul de a atrage toţi banii care îi revin de la Uniunea Europeană. Banii proveniţi din fonduri europene asigură dezvoltarea statului, iar în acelaşi timp oferă ţării noastre finanţare pentru proiecte ce ajută la modernizarea statului.

Din păcate, judeţul Neamţ, pe care-l reprezint în Parlamentul României, înregistrează deficienţe reale la acest capitol. Actualul preşedinte al consiliului judeţean nu a reuşit, de la preluarea mandatului, să conştientizeze cât de necesare sunt finanţările oferite de instituţiile europene pentru dezvoltarea judeţului nostru.

Sper ca, în cel mai scurt timp posibil, situaţia să se remedieze, iar judeţul Neamţ să beneficieze de avantajele oferite de fondurile europene. Avem şansa de a ne dezvolta judeţul la un nivel comparabil cu cel din Uniunea Europeană, dar trebuie să învăţăm să punem pe primul loc, aşa cum a făcut Guvernul condus de Victor Ponta, cetăţeanul, iar el să fie principala motivaţie.

Preşedintele consiliului judeţean Neamţ trebuie să înţeleagă că este timpul să lucreze în favoarea nemţenilor, nu doar să profite de proiectele care i-au fost lăsate moştenire. N-aş vrea ca judeţul pe care-l reprezint în Parlamentul României să piardă şansa unei dezvoltări economice necesare bunăstării cetăţenilor. Şi eu, şi el suntem plătiţi din bani publici pentru a ne face datoria faţă de cetăţeni şi răspundem pentru obligaţiile pe care ni le-am asumat atunci când am fost aleşi în 2012.

România trebuie să reuşească să atragă fondurile europene care-i revin în cadrul financiar 2014-2020. Este un obiectiv pe care ni-l asumăm toţi cei care am fost aleşi sau numiţi pentru a reprezenta cetăţenii, deoarece prin intermediul fondurilor europene ţara noastră poate să-şi continue evoluţia economică pozitivă şi proiectele esenţiale pentru România pot ajunge să obţină finanţarea de care au nevoie.

Vă mulţumesc.

Ionel Arsene, deputat Colegiul nr. 7, Neamţ.

Articolul precedentPera l-a învins pe Tadici!
Articolul următorMonroy, Velici și Hassani – primii plecați

2 COMENTARII

  1. Arsene pana mai ieri (adica inaintea alegerilor) il blama pe Pinalty, iar acum ce sa vezi? PSD VOTEAZA CUM SPUNE PINALTY SEFUL PDL!!!! PUNETI-VA FUNIA DE GAT CA TARE MAI AVETI INCLINATII DE SCLAVI!

Comentariile sunt închise.