“Nu vreau să-mi asum merite care nu-mi aparţin. Am fost şi eu un trăitor ca atâţia alţii, însă am dorit să fac ceva pentru acest oraş, pentru sportul pe care l-am îndrăgit cu atâta patimă o viaţă… Ar mai trebui să îi rog pe cei din familia mea să mă ierte pentru săptămânile, lunile şi anii petrecuţi pe arenele sportive, mai ales atunci când aveau nevoie de sprijinul meu direct… Aşa a vrut Dumnezeu, aşa mi-a călăuzit paşii”. (Ioan Zaharia – “Popicele – orizontul de o viaţă”)
Economist de profesie, Ioan Zaharia a fost un domn din toate punctele de vedere: de-o infinită modestie, cu o purtare aleasă şi cuviincioasă, onest şi de mare încredere. Cunoscându-l în anii ’90, după ce s-a desfiinţat echipa de la Petrocart, am avut şansa să mă număr şi eu printre cei care s-au bucurat de prietenia şi preţuirea sa. Membru de onoare al Federaţiei Române de Popice şi Bowling, Ioan Zaharia a activat 6 decenii în sfera acestui sport cu rădăcini vechi, în România fiind recunoscut abia din 1931. Pe 18 august s-au împlinit 3 ani de când ne-am despărţit de “ultimul mohican” al popicelor din judeţ. Îi mulţumesc soţiei sale, Elena pentru sprijinul acordat la realizarea acestui material.
“Toţi îi cunoşteau valoarea şi îi admirau ambiţia”
“Privind în urmă, afirm cu toată tăria că nu a fost uşor. A trebuit să lupt, uneori şi cu morile de vânt, în acelaşi timp să privesc cu speranţă zorile fiecărei zile, ca apoi să bat la toate uşile înalte şi să nu cedez o clipă. Am dat popicelor adolescenţa, tinereţea şi bătrâneţea mea”, declara cu ani în urmă, cel mai fervent practicant şi iubitor al jocului de popice care a existat vreodată pe mealeagurile nemţene. S-a dăruit total acestui sport, în care, într-un timp scurt, a ajuns cel mai bun. “Era în anul 1954. Când i-a venit rândul lui Nelu Zaharia, în sală s-a făcut o linişte deplină. Toţi îi cunoşteau valoarea şi îi admirau ambiţia. La prima bilă a «spart» frontal 3 beţe. Apoi, cu o precizie de maestru, le-a aşezat pe toate la pământ. Echipa Hârtia Piatra Neamţ a trecut astfel pe primul loc, devansând Danubiana Roman”. (Florin Şerban, ziarul “Pensionarul”).
S-a retras la 50 de ani din întrecerile de seniori…
Ioan Zaharia a avut o activitate îndelungată în jocul cu bile şi popice în care a dat măsura valorii sale, atât în întrecerea seniorilor, cât şi a veteranilor. Ca sportiv de înaltă performanţă s-a retras la 50 de ani. “Duminică dimineaţa, la sediul CJEFS Neamţ a avut loc o emoţionantă întâlnire a iubitorilor de popice din Piatra Neamţ astăzi în număr destul de mare, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea primei secţii de popice din judeţul Neamţ. De asemenea, decanul de vârstă al popicarilor pietreni, Ioan Zaharia, a anunţat retragerea sa din activitatea competiţională, a cărei longevitate coincide în fapt cu aniversarea pomenită mai sus. La aniversare au participat vechii şi actualii simpatizanţi ai jocului cu bile şi popice, care s-au folosit de amintirile depănate cu dărnicie de veşnic tânărul lor «căpitan de echipă», pentru a relua în memorie la rându-le momentele dezvoltării treptate a sportului lor preferat. Sărbătoritul a fost salutat apoi din partea CNEFS de către profesorul Also Balaş, iar din partea CJEFS Neamţ de către prof. Radu Toma, care au relevant în cuvântul lor bogata activitate şi rezultatele bune obţinute în decursul anilor de popicarii pietreni, în fruntea cărora a figurat permanent Ioan Zaharia. După îmbrăţişările şi felicitările de rigoare, toţi participanţii la această reuniune inedită în felul ei au fost invitaţi la arena «Zorile noi», unde conform înţelegerii s-a desfăşurat o partidă amicală de 30 de bile izolate, între veterani şi actuala echipă «Zorile noi», pretext de predare a ştafetei sportive noii promoţii de jucători, în care se pun speranţe legitime în viitorul apropiat”. (Ceahlăul, miercuri, 11 februarie 1970)
…şi la 83 de ani din cele de veterani
Din cele 14 echipe de popice pe care le-a format, 4 au urcat în elita internă. “Am fost căpitan de echipă, instructor, psiholog dacă vrei, şi de multe ori sponsor. Eram săraci cu toţii, dar entuziasm aveam cu carul. Îmi aduc aminte că, iarna, plecam în deplasare cu un camion în mijlocul căruia montam un godin şi ne încălzeam la el. Şi scotea drăcia aia un fum, de nu ne vedeam. Iarna căram, cu sania, lemne de la fabrică, pentru soba de la popicăria de la stadion, până în ziua când ne-a surprins, făcând acest lucru, directorul Marcel Weiss. A doua zi, lângă popicărie era o ministivă de lemne… Eram veseli, însă, şi ambiţioşi. Aşa am făcut noi sport”. (Ion Pană, Gazeta Sporturilor).
Titlul de cetăţean de onoare primit în 2002 l-a emoţionat profund: “Am plâns mult atunci şi am simţit pentru o clipă că viaţa mea a ajuns la capăt, că oamenii vor să mă elimine din sânul lor. Nu a fost aşa, ei vin tot mereu şi îmi cer sfaturi. Nu vor să mă retrag şi n-am s-o fac. Tot oraşul este familia mea”.
Fostul edil al municipiului Piatra Neamţ, Ion Rotaru, respectiv ex-viceprimarul Gheorghe Dumitreasa, alături de Constantin Iacoban, în prezent preşedinte interimar al CJ Neamţ, l-au ajutat ori de câte ori a fost nevoie. “M-au susţinut în Consiliul Local. Dar nici noi, nu i-am făcut de râs, urcând pe podiumul întrecerilor şi obţinând medalii de aur, argint sau bronz, pe echipe, individual şi perechi. Ion Rotaru va rămâne întotdeauna o persoană iubită, respectată şi apreciată“.
În competiţia veteranilor, Ioan Zaharia a activat până la 83 de ani, când a decis să se retragă, nu înainte de a cuceri Cupa României.
“Am primit nişte semne că trebuie să mă retrag. O fac cu mare durere în suflet, pentru că nu am cui să predau ştafeta. Dar, poate, într-o zi, se va ivi cineva care să ţină sus steagul popicarilor din Piatra Neamţ, pe care nu i-am făcut de râs. Am dat popicelor adolescenţa, tinereţea şi bătrâneţea mea”.
Ana MOISE
Surse: “Popicele – orizontul de o viaţă”, “Ceahlăul”, “Informaţia Primăriei”, “Pensionarul”.
“Ca orice om care a dat oricui, dar care a şi lăsat loc de bună-ziua, Ioan Zaharia este stimat şi iubit de toţi cei care îl cunosc şi îi preţuiesc eforturile şi voinţa de a ţine mereu sus steagul popicarilor veterani. O dovadă în acest sens o constituie o scrisoare a grupului de popicari veterani din Buzău, adresată primarului Ion Rotaru prin care îl roagă… să îl convingă pe domnul Ioan Zaharia să nu părăsească această disciplină sportivă pe care o slujeşte de decenii”. (Dumitru Croitoru – Informaţia Primăriei, 2002)
“Vigoarea dovedită în muncă, sufletul lui optimist sunt date palpabile ale practicării acestui sport”. (Alexandru Iacob, Ceahlăul, 3 iulie 1982
