0:00

Învrăjbiţi de Ştefan şi Udrea: Potop peste USL Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cunoscutul pictor pietrean Ştefan Potop se află în litigiu cu Uniunea Social-Liberală Piatra Neamţ din noiembrie anul trecut. El a reclamat alianţa politică, în noiembrie 2012, pentru că a utilizat, fără acordul său, celebrul şi controversatul tablou în care apar Gheorghe Ştefan şi Elena Udrea. Procesul şi-a urmat cursul firesc, ajungând luna aceasta la Curtea de Apel Bacău, unde reprezentanţii pictorului Ştefan Potop au făcut apel fiind nemulţumiţi de deciziile instanţelor de la Piatra Neamţ. „Este un litigiu cu USL Piatra Neamţ. Îi pierdusem urma, pentru că eu sunt reprezentat de Societatea de Gestionare Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale – Visarta. Le reproşez celor de la USL că au folosit, la alegerile locale de anul trecut, pe materialul de propagandă, acel tablou controversat cu Ştefan şi Udrea. Tabloul a fost utilizat trunchiat, nu au avut acordul meu şi nu au scris despre ce este vorba. Consider că a fost vorba de mai multe abateri de la Legea Drepturilor de Autor. Eu fiind membru cotizant la Visarta, am dreptul de a fi reprezentat în instanţă de dumnealor. Mai multe amănunte vă pot oferi cei de acolo”, a declarat pictorul Ştefan Potop.

„Instanţa ne-a oferit de 30-40 de ori mai puţin”

Reprezentanţii Visarta – Societate de Gestionare Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale spun că reclamaţia a fost făcută în baza Legii drepturilor de autor şi că nu s-au solicitat despăgubiri mai mari decât prevede legislaţia în vigoare. Nemulţumirile au apărut în momentul în care instanţa de la Piatra Neamţ a oferit mult mai puţin decât consideră cei de la Visarta că prevede legea în astfel de situaţii. Procesul fiind încă în derulare, reprezentantul Visarta a evitat să facă referiri exacte la sumele aflate în joc. „Noi am declarat apel la Bacău, pentru că am solicitat despăgubiri aşa cum prevede legea şi instanţa de la Piatra Neamţ ne-a acordat foarte puţin. Nu are rost să discutăm pe cifre, pentru că suntem în apel. Legea spune că, dacă se utilizează o reproducere neautorizată, se pot solicita despăgubiri de trei ori mai mari. Iar instanţa ne-a oferit de 30-40 de ori mai puţin. Plus nu am obţinut nici cheltuielile de judecată, deşi noi ne-am deplasat la Piatra Neamţ la toate termenele. Eu sper că judecătorii de la Bacău vor lua în seamă aspectele legale. Noi ne-am judecat pe chestiunea reproducerii nelegale, nu pe daune”, a precizat Gheorghe Voican, director executiv al Visarta – Societate de Gestionare Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale.

„Noi nu suntem implicați”

Actualii şefi de la PSD şi PNL Piatra Neamţ, cele două partide care formează alianţa USL, au negat implicarea în chestiunea care a dus la apariţia litigiului. „Nu ştiu despre ce este vorba. Nu ştiu absolut nimic. Cel puţin pe campania din Piatra Neamţ nu s-a utilizat respectivul tablou sau vreo altă operă de artă. Cel puţin de către PSD Piatra Neamț. Dar, știți cum e… La vremea aceea, nu știa stânga ce face dreapta. Așa e în campania electorală. Noi nu suntem implicați”, a menționat Aurelia Simionică, liderul PSD Piatra Neamț. „E vorba de un litigiu. Ne-a dat în judecată, dar am înţeles că a pierdut. Eu ştiu că este vorba de USL Neamţ. Cred că ar fi mai bine să-i întrebaţi pe domnii Arsene şi Ursărescu. Eu nu ştiu exact despre ce este vorba”, a spus Eugen Nazare Ţapu, liderul PNL Piatra Neamţ.

 Învrăjbiţi de Ştefan şi Udrea: Potop peste USL Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Învrăjbiţi de Ştefan şi Udrea: Potop peste USL Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Marcel CONSTANTINESCU

Articolul precedentZiua eroilor sărbătorită la Piatra Neamț
Articolul următorCupa Hagi-Danone