Investiții avantajoase în titluri de stat în lei și euro: dobânzile sunt atractive și ajung la 7,9%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, în lei, și Fidelis, în lei și euro. Statul acordă cele mai bune dobânzi din ultima perioadă de timp, iar la prima dintre emisiuni se poate câștiga până la 7,6% pe an, în timp ce pentru a doua se acordă 7,9 procente. Nemțenii care intenționează să achiziționeze titluri de stat trebuie să știe că la investițiile de acest fel câștigurile nu sunt impozabile. Investițiile în titlurile de stat Tezaur sunt cu scadență la 1, 3 și 5 ani, dobânzile acordate fiind de 6,45%, 7,20% și 7,60 de procente.Investiții avantajoase în titluri de stat în lei și euro: dobânzile sunt atractive și ajung la 7,9%

Timp de o lună, până la data de 9 ianuarie 2025 titlurile de stat pot fi achiziționate de către persoanele fizice înregistrate în Spațiul Privat Virtual. Achiziția poate fi făcută și prin Trezoreria Statului, până pe 10 ianuarie. Doritorii pot cumpăra și prin subunitățile Companiei Naționale Poșta Română, până cel mai târziu la 9 ianuarie în mediul urban, iar data limită este 8 ianuarie la oficiile poștale din mediul rural. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată.

Investitorii pot achiziționa și titluri de stat Fidelis, atât în lei cât și în moneda europeană. Perioada de subscriere este mai scurtă și se încheie pe 18 decembrie. În afară de emisiunea clasică, cu scadență la un an, cea mai mare dobândă de 7,9% este pentru investițiile în lei pentru o perioadă de 3 ani. Pentru titlurile de stat Fidelis în euro, dobânda este de 3,75% pentru cele cu scadența la 2 ani și 5,75% pentru cele pe 7 ani. Donatorii de sânge au avantaje și pentru ei pragul de subscriere este mai mic de 10 ori, de la 5.000 la 500 de lei, iar special pentru ei sunt emisiunile de titlurile de stat cu scadență la 1 și 3 ani, care au dobânzi de 7,45, respectiv 7,90% pe an.

(G. S.)

Foto: Poșta Română

Autor:

Ultima ora

Neamț. O mașină s-a oprit într-un magazin – vânzătoarea a fost rănită

Un accident de circulație mai puțin obișnuit a avut...

Iași. 170 de ani de la înființarea Grădinii Botanice – pe 10 august intrarea este liberă

Grădina Botanică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,...

Accident la Petru Vodă – o tânără a rămas încarcerată

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Aplicarea tarifelor pentru rovinietă și TollRo va începe la 1 octombrie

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează...

Iași. 170 de ani de la înființarea Grădinii Botanice – pe 10 august intrarea este liberă

Grădina Botanică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,...

Accident la Petru Vodă – o tânără a rămas încarcerată

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Aplicarea tarifelor pentru rovinietă și TollRo va începe la 1 octombrie

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează...

Botoșani. O femeie și-a prins degetul în mixer și a ajuns la spital cu tot cu aparatul electrocasnic

O femeie de 27 de ani a avut nevoie atât de intervenția medicilor cât și a pompierilor militari după ce, într-un moment de neatenție și-a prins degetul arătător într-un mixer. S-a întâmplat pe 8 august când tânăra din Dorohoi a ajuns la spital cu mixer cu tot