apaserv 2Miercuri, 30 ianuarie, va fi întreruptă alimentarea cu apă în municipiul Piatra Neamț și în comuna Alexandru cel Bun pentru aproximativ 16 ore. Întreruperea este necesară pentru executarea unor lucrări la magistrala care alimentează aproape tot orașul.

Într-un comunicat emis de Compania Județeană Apa Serv Neamț se menționează: „C.J. APA SERV SA anunţă beneficiarii sai că miercuri, 30.01.2019, între orele 08:00-24:00, se va furniza apă cu presiune redusă, putându-se ajunge la oprire totală, în comuna Alexandru cel Bun şi municipiul Piatra Neamţ (cu excepţia Spitalului Bisericani, cartierelor Mărăţei şi 1 Mai şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ), motivat de executarea unor lucrări la magistrala de aducţiune. Ne cerem scuze tuturor utilizatori­lor afectaţi, pe care îi asigurăm că echipele de intervenţie APA SERV fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt şi pentru reluarea furnizării apei potabile”.

Alimentarea cu apă nu se va întrerupe la Spitalul de Urgență Piatra Neamț și în cartierele Mărăței și 1 Mai.

Articolul precedentDenunț al Gărzii de Mediu: ”Toate pensiunile și mănăstirile chiar scot furtunul din fosă și deversează în șanț, în pâraie sau chiar pe terenurile agricole”
Articolul următorTemă de proiectare la Consiliul Județean: suplimentarea debitului de apă potabilă pentru zona Nord Târgu Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.