”Intrările” în județul Neamț au îmbătrânit

Acum vreo 7-8 ani, de la nivelul cel mai înalt al conducerii adminstrative a județului Neamț, a pornit o campanie de dotare a intrărilor în ținut cu panouri de informare a celor care ne tranzitează spațiul, privind existența obiectivelor istorice, monahale și turistice. S-a promis atunci și o delimitare clară în Cheile Bicazului. Dacă pe E85 și pe la Costișa lucrurile arată cât de cât, în privința altor intrări/ ieșiri din Neamț, se poate constata cu ușurință că panourile cu imagini nu au ajuns nici astăzi unde trebuie și că, din ideea de atunci, s-a ales praful. Cât privește delimitarea dintre Neamț și Harghita, situația ambiguă este foarte bine întreținută de vecinii de la vest, primarul comunei Bicaz Chei facând naveta, de ani buni, pe la instanțele de judecată din Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Piatra Neamț, Bicaz și Ploiești, fenomenul demonstrând că harghitenii știu foarte bine să-și apere interesele, în timp ce Neamțul pierde an de an.

C. NEGRU

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...