Interviu cu prof. Gheorghe Bunghez (partea a IV-a)
Domnule profesor, aţi fost mulţi ani directorul Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, instituţie în care aţi realizat multe lucruri minunate, de referinţă, şi de căruia i-aţi dăruit o parte din viaţa dv. Aţi intrat în Teatrul Tineretului după restaurare, lunile astea? Ce părere aveţi?
– Da, am intrat. Ce am de spus? – Păcat!, – Bătaie de joc! Cu riscul asumat de a-i indigna și mai rău pe puținii susținători ai „încheierii” restaurării teatrului (cu fonduri publice locale și fonduri europene), în cadrul proiectului (pseudo)restaurării Curții Domnești. (Și despre aceasta ar merita să se facă o discuție publică lămuritoare și, eventual, să se caute soluții judicioase de ameliorare a gravelor greșeli: de concepție a unor lucrări de proiectare, de natură a materialelor folosite, de elementare rigori de ordin istoric, religios, urbanistic… și, mai ales, de calitate!). Despre „restaurarea” clădirii teatrului nostru (spun nostru pentru că e al comunității, nu al vremelnicilor șefi!), m-am pronunțat în mai multe rânduri, atât individual în presă și TV, cât și în petiția inițiată împreună cu foștii directori și alți prieteni ai scenei pietrene, sau cu alte prilejuri. Repet doar: atâta timp cât toate spațiile, în primul rând scena și sala mare (cu toate instalațiile electrice, electronice, mecanice, acustice și de lumini), nu devin pe deplin funcționale, atâta timp cât timp sala mare va fi „drapată”, de la balcon la stal, cu ce s-a găsit (pentru a ameliora „cacofonoacustica”) și atât timp cât, iarna, sala mare trebuie să fie încălzită prin ușile deschise spre foaiere (ca să mă refer numai la ceea ce mi se pare flagrant), nu se poate spune că teatrul a fost restaurat, ci a fost batjocorit! Nu caut vinovății, nu urmăresc „arderi de vrăjitoare”, dar am fost ușor dezamăgit, nu de prietenii teatrului din țară și din întreaga lume, care au răspuns exemplar apelului nostru, ci de opinia publică din Piatra-Neamț, mult prea tolerantă și lipsită de o reacție categorică față de sacrilegiile comise în centrul istoric și artistic al orașului. Să sperăm că, în cât mai scurt timp, atât Consiliul Județean, cât și municipalitatea se vor regăsi pe platforma bunei înțelegeri și vor reda orașului dreptul demnității de sine. Iar teatrul este unul dintre însemnele de noblețe ale acestui drept. În ceea ce îi privește pe actori, pe ceilalți creatori și pe toți componenții colectivului teatrului, nu pot decât să le reamintesc faptul că, după fiecare perioadă grea (și T.T. a mai avut în existența sa unele momente dificile), teatrul pietrean a renăscut întotdeauna, și mai viguros. Sunt sigur că așa se va întâmpla și acum!
Luna trecută s-a desfăşurat a 41-a ediţie a Vacanţelor muzicale la Piatra Neamţ, una din multele manifestări culturale iniţiate de dvs. – dacă ar fi să le amintesc pe toate, n-ar mai rămâne spaţiu pentru restul interviului – şi aş vrea să vă întreb: a fost ediţia asta peste sau sub ştacheta celor din perioada de început?
– A fost o ediție bună și, mai ales, a avut foarte mulți „beneficiari”. Dacă mai era nevoie de vreo dovadă că Piatra-Neamț are format un public iubitor și cunoscător al artei de ținută? În plus, actuala ediție a reușit cu brio, să treacă peste handicapul întreruperii periodicității. Cât despre comparații, nu are rost să le fac acum, deoarece, Vacanțele, pentru mine, fac parte dintre noile concepte culturale, cu noi dimensiuni axiologice, care au fost experimentate și s-au acreditat în ani când eu am condus Comitetul de Cultură, fiind, la demararea lor, unicate în Cultura românească, așa cum au fost, în viața culturală a județului, și stagiunile simfonice, festivalurile de teatru, festivalurile de artă plastică sau saloanele de carte, ca să mă refer numai la cele mai importante. Toate acestea, în care nu numai eu m-am implicat, ci toți colegii mei, care au muncit cu pasiune și profesionalism, ar merita să constituie subiectul unor dezbateri generatoare de noi idei și inițiative, în pas cu vremurile în care trăim.
Să ne oprim puţin la perioada în care aţi condus Bibliopolis, unde, şi acolo, aţi inţiat manifestări culturale de talie naţională şi înainte şi după 1989: ce ar mai putut fi făcut acolo, mai ales înainte de 1989, şi consideraţi că nu aţi reuşit?
– Perioada de peste un deceniu, în care am condus Bibliopolis, a fost una dintre cele mai frumoase și fructuoase din activitatea mea profesională. Pe lângă libertatea de acțiune mult mai mare (nu se prea amestecau mulți în treburile Centrului de Librării, socotit de către cei de la propagandă ca fiind o activitate mai mult comercială, iar de către cei de la „economic”, mai mult un fel de „cultură”, fără pondere în economia județului), am fost primit și asimilat, de către librari și personalul tehnic-administrativ, într-un mod extraordinar, fapt pentru care și eu i-am prețuit și îi respect și acum. Cinstit să fiu (și cu toată modestia), beneficiind de colaboratori valoroși, dincolo de greutățile specifice perioadei (ş.a.m.d.) și „economiei socialiste” în care funcționam, în acest interval de timp, am cam făcut tot ce am crezut eu că e bine! Înainte de `89, am organizat, așa cum se cunoaște, frecvente lansări de carte, expoziții, saloane, târguri, concursuri, dar și modernizări, restructurări sau înființări de librării și alte unități specializate, program de investiții din propriile resurse financiare și deschiderea Casei Cărții de la Piatra-Neamț și încă multe, multe altele. Urmarea: Centrul de Librării Neamț, de la un loc modest în clasificarea națională, la locul I pe țară, în 1988. Apoi, după `89, până la pensionarea mea din 1997, alte inițiative finalizate: pe 25 ianuarie, 1990, la Piatra-Neamț s-a constituit Asociația Librarilor și Anticarilor din România (cu participarea reprezentanților din 28 de județe), iar la 30 martie, 1992, Judecătoria Sectorului III București a conferit personalitate juridică Organizației Patronale Agora, a difuzorilor comerciali de carte și alte bunuri culturale. Am fost ales primul președinte al ambelor organisme profesionale. În ceea ce privește firma, aceasta a parcurs drumul plin de hârtoape, al tranziției noastre originale și plină de neprevăzut, de la vechiul Centru de Librării la S.C. Bibliopolis-Petrodava S.A., care, în august 2005, a devenit agent economic cu capital integral privat. Procesul acesta de devenire putea fi mult mai dinamic și mai ușor, dacă nu ar fi fost continuu bruiat de bâlbâieli legislative și birocratice, de piedicile unor agenți colaterali, de „inofensive” suspiciuni și cârcoteli ale unei părți din presa locală (și ea aflată atunci, cam pe același drum), dar și de neîncrederea și lipsa de fermitate a unora dintre cei implicați. Oricum, în perioada care a urmat, societatea, condusă cu competență economică și deosebit profesionalism comercial-cultural de către noul management ce i-a preluat destinele, este astăzi, nu numai printre foarte puținele din țară care au reușit să-și salveze profilul, patrimoniul și rețeaua de unități, dar și o unitate economică reprezentativă, aflată curent în topul județean al firmelor, elaborat de Camera de Comerț și Industrie.
A consemnat Nicolae SAVA
