Interviu cu dl. prof. Vasile Postolică

«Când veneau apele, ne treceau oamenii în spate ca să ajungem la şcoală»

Recunoscut de mult pe plan internaţional, Vasile Postolică, profesor titular al catedrei de matematică a Facultăţii de Ştiinţe din Universitatea Bacău, a primit din partea Institutului Biografic American titlul de „expert în matematică” şi figurează ca atare în The World Premier Edition of a „International Directory of Experts and Expertise”. Este membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Societatea Americană de Matematică, Societatea pentru Matematică Aplicată, Philadelphia (PA, USA), Societatea Internaţională de Inginerie Optică  (Washington, USA), Universitatea din Georgia (USA), Societatea Internaţională de Decizii Multicriteriale şi The Planetary Society (Pasadena, USA). A elaborat 118 lucrări ştiinţifice, a scris şi publicat peste 20 de cărti de specialitate (şi nu numai). La 24 februarie 2005, Vasile Postolică a primit titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Piatra Neamţ. (Nicolae SAVA)

– Domnule profesor, vă apropiaţi de o vârstă rotundă, 60. Dar azi nu împliniţi decât 59. La mulţi ani! Ce fel de matematică vi s-a predat în satul Spieşti, Păstrăveni, de aţi ajuns “Doctor în ştiinţe matematice”?

– Vă mulţumesc. Calculele dv. nu sunt tocmai exacte. Născut – nu spun «m-am născut» pentru că ar fi la fel de incorectă exprimarea precum «îmi cer scuze» în loc de «vă cer scuze», la 7 luni. Aşadar, ştiinţific vorbind, vârsta se situează la maximum 50 de ani. Am fost elevul mamei mele în primii 4 ani de învăţământ, în acel sat, cu o navetă deloc uşoară. Când veneau apele, ne treceau oamenii în spate ca să ajungem la şcoală. Iarna, ne dezgheţam picioarele la primele case din sat. Mergeam apoi la şcoală, unde o ajutam pe mama să facă focul şi îndruma 4 clase simultan. Exerciţiile şi problemele de aritmetică le rezolvam, dacă era nevoie, cu tatăl meu. Doctoratul în ştiinţe matematice nu a fost o ţintă, nici o laudă. Dimpotrivă. Sacrificii pentru singura modalitate de a continua ceea ce a aşezat Dumnezeu în mine, ca şi ceea ce a urmat, prin reprezentarea României şi, implicit, a minunatului ţinut în care trăim. Fără Dumnezeu şi oamenii adevăraţi, nu ar fi fost posibil nimic.

– Ştiţi cât de grele sunt problemele de matematică din clasele elementare? Cunosc asta de la prietenii mei care au copii în aceste clase. Se plâng că nu îi mai pot ajuta. Ce ar trebui făcut ca această materie şcolară să fie mai digerabilă şi pentru noi, cei cu mintea mai leneşă?

– Educaţie în familie şi şcolară. Matematica fiinţează în noi. Nu se reduce la exerciţii şi probleme. Înseamnă gândire universală. Cei  responsabili, oficial, de recunoaşterea, prin învăţare, a acestei ştiinţe cel puţin ca limbaj universal al tuturor ştiinţelor să privească în taşca cu faptele lor şi să nu decidă unde nu sunt ştiinţific competenţi, fără a consulta măcar valorile certificate mondial.

– Sunteţi membru în diferite foruri ştiinţifice din ţară dar şi din străinătate, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, mulţimea de titluri reprezentând o confimare a valorii dv. dar şi o recunoaştere. Ce vă lipseşte pe acest plan?

– Fondurile oficiale pentru ştiinţă şi valorificarea relaţiilor stabilite personal cu oficialităţi din lume. Imaginea reală a României, atât de necesară tinerilor în viitor, se construieşte, se dezvoltă şi se menţine prin ştiinţa aferentă diverselor domenii aplicată în viaţă. O echipă cu managerii municipiului şi judeţului Neamţ. N-am cum să deranjez deoarece am fost, sunt si rămân in partidul ştiinţei.

– Cum merg lucrurile în ţară cunoaşteţi. Ce sfaturi aţi da unui student eminent (de acum) la matematică – precum aţi fost dv. cu 10 pe linie – să procedeze cu viitorul său?

– Ca să devină din discipol maestru, să se bucure spiritual, dar nu singur. Izolarea ar contrazice universalitatea matematicii, justificată de uriaşul spectru cultural alcătuit nu numai din potenţiale ştiinţifice. Să nu fie timid, ci tenace în comunicarea prin ştiinţă cu lumea şi să identifice prin promovare  direcţiile de studiu care i se potrivesc.

– Ce vă doriţi pentru viitorii 30-40 de ani, presupunând că Dumnezeu vă va da (şi vă doresc asta!) cele ce îşi doreşte fiecare – sănătate, linişte sufletească, armonie în familie şi în viaţa socială?

– Le-ati precizat deja. Permiteti-mi să exprim veritabila mea recunoştinţă faţă de toţi cei care m-au înţeles, susţinut si însoţit în acest traseu din călătoria care se numeşte viaţă. Căci, la ce servesc puteri şi averi în drumul către infinit (Dumnezeu)? / E mare lucru să-nţelegi, că pleci cum ai venit!