Două incendii cu victime au solicitat la maximum pompierii militari din județul Bacău. În ambele situații, salvatorii au avut de luptat pentru viața unor oameni. În primul caz, o femeie din municipiul Bacău, de 60 de ani, găsită inconștientă, dar cu semne vitale, a fost transportată la spital. La cel de-al doilea, lupta contra cronometru a fost zadarnică. Un bărbat de 84 de ani, din Podul Turcului, satul Căbești, a fost găsit carbonizat în interiorul casei cuprinse de foc.
Femeie, în comă, salvată de pompieri la etajul VIII al unui bloc din Bacău.
În cursul nopții de 12 aprilie 2026, pompierii militari băcăuani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Bucegi, din municipiul Bacău, de la o lumânare lăsată aprinsă. Flăcările se manifestau la un apartament situat la etajul VIII al unui bloc de locuințe, iar șase persoane de la etajele superioare ieșiseră în fața blocului, de frica focului.
„La locul solicitării au fost mobilizate de urgență trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul unui apartament situat la etajul 8 al unui imobil de locuințe.
Echipajele operative au reușit localizarea incendiului și salvarea unei persoane de sex feminin, în vârstă de aproximativ 60 de ani, găsită în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale prezente. Aceasta a fost extrasă din zona de risc și predată echipajului medical, fiind ulterior transportată la UPU Bacău pentru îngrijiri de specialitate.
Pe timpul intervenției, șase persoane (patru adulți și doi minori) s-au autoevacuat din apartamentele situate la etajele superioare.
Incendiul a fost lichidat. În urma acestuia au ars bunuri de mobilier și electrocasnice din apartamentul afectat, iar din cauza degajărilor masive de fum au fost afectate și două apartamente situate la etajele superioare.
Cauza probabilă de producere a incendiului: foc deschis în spații închise (lumânare)”, a transmis sublocotenent Ancuța Socaci, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Podu Turcului: Bărbat găsit decedat în casa cuprinsă de flăcări
Și în comuna Podul Turcului, sat Căbești, pompierii militari au avut parte de o intervenție dificilă, având aceeași cauză: foc deschis în spații închise.
„La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației de Pompieri Podu Turcului, precum și un echipaj SMURD.
Din nefericire, la locul intervenției, a fost identificată o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 84 de ani, carbonizată.
Pe durata intervenției, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei alte persoane care prezenta un atac de panică. Ulterior, aceasta a refuzat transportul la spital.
În urma incendiului au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, precum și bunuri din două camere.
Cauza probabilă de producere a incendiului: foc deschis în spații închise”, a precizat sublocotent Ancuța Socaci, purtătorul de cuvânt al pompierilor băcăuani.
Foto: ISU Bacău



