Inspectoratul Județean de Poliție, decimat de corupție

Inspectoratul Județean de Poliție, decimat de corupțieMai mulți polițiști au fost găsiți vinovați de fapte de corupție și au fost condamnați la ani grei de închisoare, cu executare. Fostul șef la Biroului Rutier Vaslui, Iulian Munteanu, a fost condamnat la 9 ani de închisoare, iar Mihai Axente, comisar șef în cadrul IGPR – Direcția Rutieră, a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare, tot cu executare și a pierdut prin confiscare un pat din lemn de frasin primit cu titlu de mită.

Fostul comandant al Poliției Vaslui, Mihai Carp, are de executat 3 ani de detenție, iar fostul șef al Serviciului Rutier Vaslui, Ioan Vîrlan, are 7 ani de închisoare, cu executare. Un subordonat al lui Munteanu, agentul Irinel Cernat, a fost condamnat la 4 ani de detenție.

Alți 6 polițiști de la Vaslui, agenți, dar și un ofițer, au fost condamnați la pedepse pentru care s-a dispus suspendarea executării. Decizia Tribunalului Vaslui, din 30 ianuarie 2023, nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Iași.

Totul a început în anul 2015 când cei mai mulți dintre acuzați au fost arestați preventiv pentru acuze de dare și luare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu și instigare la această faptă, fals material și fals intelectual, nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Faptele au avut loc din 2013 când Munteanu ar fi transformat unele amenzi în avertismente, iar la un accident a denaturat împrejurările în care a avut loc. La schimb, el primea de la cei în culpă orice, de la lemne de foc la alimente, baterii auto, sau scânduri pentru acoperișul casei.

Venit de la București pentru a-l controla pe Munteanu, comisarul Axente a fost cumpărat cu un pat din lemn de frasin. Toți cei care au beneficiat de ajutorul lui Munteanu și au dat mită au fost și ei trimiși în judecată în acest dosar. Conform presei locale, se pare că procurorii anticorupție au fost sesizați de subordonați ai lui Munteanu, sătui de abuzurile șefului.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de ceață în Neamț, Bacău, Botoșani și Iași

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) de la Serviciul Regional de...

Închisoare cu executare pentru inginerul silvic acuzat de luare de mită – sentința este definitivă

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv în dosarul...

Bărbat lovit de tren în gara CFR Roznov. Victima a fost transportată la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani...

Moldova sub cod galben de ceață

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...