Un banal conflict, izbucnit între doi tineri care s-au luat la ceartă în ziua de 28 septembrie, într-o cârciumă din Trifeşti, a devenit tentativă de omor. Iniţial părea că lucrurile s-au calmat prin abandon, în sensul că tânărul de 29 de ani, care se războise verbal cu unul de 22 de ani, a plecat acasă. A revenit, însă, înarmat cu un cuţit, şi l-a înjunghiat pe celălalt în abdomen. „La data de 28 septembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Trifeşti au fost sesizaţi de personalul din cadrul Spitalului municipiului Roman despre faptul că, la unitatea spitalicească, s-a prezentat un tânăr ce avea o plagă în zona abdomenului”, a precizat agentul Georgiana Moşu, purtătorulde cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Tânărul de 29 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi l-au încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Neamţ. În urma constatării medico-legale, s-a stabilit că leziunile suferite au pus în pericol viaţa tânărului, astfel încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din lovirea sau alte violenţe în tentativă la omor”.
În ziua de 29 septembrie, agresorul a fost dus în faţa instanţei, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Neamţ a decis: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: dispune arestarea preventivă a inculpatului Lazăr Rareş-Constantin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal, tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 Cod penal şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase prevăzută de art. 372 alin. 2 raportat la alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 29.09.2018 şi până la data de 28.10.2018, inclusiv”. (C.M.)