0:00

”Inima Ceahlăului” bate pentru CFR Cluj, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Mijlocașul Daniel Stana, cel care era poreclit de Vasile Miriuță ”Inima Ceahlăului”, pentru clarviziunea în joc, acuratețea paselor, dar și pentru execuțiile sale, care au hotărât soarta unor meciuri, a semnat ieri un contract cu CFR Cluj. Aflat la final de contract cu Ceahlăul, mijlocașul a fost tratat cu indiferență, uitat prin tribună la meciurile – școală și pus să se antreneze separat de Florin Marin și Marin Barbu. Deși jucătorul și-a dorit să rămână la Piatra Neamț, n-a primit nicio ofertă, a așteptat finalul contractului și a semnat cu CFR Cluj de la 1 iulie. Drept răsplată pentru că a dus echipa în cupele europene şi nu a făcut scandal când nu şi-a primit banii, Arpad Paszkany şi Iuliu Mureşan, patronul, respectiv preşedintele grupării ardelene, au adus doi jucători ceruţi de antrenorul Vasile Miriuță: Mateo Susici, de la Energie Cottbus II și Daniel Stana, de la Ceahlăul, ultimul venit liber de contract.

“Dacă mă întrebau, alegeam Ceahlăul”

”Am ajuns la final de contract. Eu am venit la programul echipei, până când știu că mai am contract. Am fost la dispoziția echipei, dar nimeni nu m-a băgat în seamă. După 30 iunie, era dreptul meu să aleg. Deocamdată pot să spun că nu m-a contactat nimeni, din conducerea Ceahlăului. Sunt sănătos, am oferte, dar dintre toate cea a CFR-ului din Cluj m-a convins. M-am simțit bine la Ceahlăul. Din punctul meu de vedere mi-am făcut datoria, într-o perioadă care a avut de toate: și lucruri bune și mai puțin bune. Din punctul celor din conducere, trebuie să-i întrebați pe ei. Eu, dacă mă întrebau, alegeam Ceahlăul. Dar nu s-a întâmplat asta și am ales altceva”, a spus Daniel Stana, care a ales să plece la CFR Cluj, după ce a discutat cu antrenorul Vasile Miriuță. „Am vorbit cu domnul Miriuţă înainte să vin la CFR, dânsul ştie ce poate să scoată de la mine”, a spus mijlocaşul. „Stana e un fotbalist care îi place mult lui Vasile Miriuţă şi îmi place şi mie. Chiar l-am urmărit în sezonul trecut şi mi-a lăsat o impresie foarte bună”, a spus, la rândul lui, Iuliu Mureşan, președintele CFR Cluj.

”Inima Ceahlăului” bate pentru CFR Cluj, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Miriuță insistă pentru Marc

Vasile Miriuță s-a impus la CFR Cluj, iar șefii din Gruia i-au dat încredere. A dus echipa în Europa League, este ieftin și lucrează cu jucători nepretențioși, care vor să se afirme. Un alt motiv important pentru care şefii au adus doi dintre jucătorii propuşi de Miriuţă este acela că aceştia se încadrează în profilul creionat de şefi: tineri, ieftini şi fără pretenţii materiale mari. Miriuţă l-a mai cerut insistent în ultima perioadă şi pe Andrei Marc, cu care a colaborat excelent la Ceahlăul și pe care îl dădea la un moment dat drept un jucător de încredere la echipa națională în centrul apărării, alături de Chiricheș, dar Arpad Paszkany nu a dat suma cerută de diriguitorii Ceahlăului pentru el, considerând că un 300.000 de euro ar fi mulțumitor pentru un jucător care nu a mai intrat în vederile Stelei și nici n-a fost vreodată în atenția vreunei echipe din Italia, sau Spania, după cum ne asigurau șefii Ceahlăului. ”Dacă vor veni oferte de nerefuzat pentru Marc și Achim, atunci nu ne vom opune plecării lor, pentru că nu suntem singurul club care trăiește din vânzarea de jucători”, a spus antrenorul Marin Barbu. Se pare că „ofertele de nerefuzat” nu s-au ridicat la nivelul pretențiilor, considerate exagerate de cei de la CFR Cluj. Se pare că șefii Ceahlăului n-au înțeles că un jucător poate trece mai ușor de la CFR Cluj, la o echipă titrată din Europa, mai ales dacă evoluează în Europa League și atunci, la o sumă mică de bani, clubul mai poate adăuga o sumă de pe urma unui viitor transfer, în cazul în care stipulează un procent de coproprietate din contract.

”Inima Ceahlăului” bate pentru CFR Cluj, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cine-l înlocuiește pe Stana?

Mijlocașul Bogdan Botezatu de la Bucovina Pojorâta, autor a șase goluri în meciurile jucate în sezonul trecut, în Liga a III-a (seria I), este jucătorul care trebuie să-l facă uitat pe Daniel Stana și să-l înlocuiască în linia de mijloc.Plecat în Serbia cu lotul Ceahlăului, Botezatu are în cont o dublă în sezonul trecut, cele două goluri fiind marcate în etapa XVII-a a Ligii a III-a, atunci când Petrotub Roman a venit la Pojorâta, a deschis scorul, dar, elevii lui Valentin Avădanei s-au văzut egalați destul de repede. Pe finalul jocului, cu un om mai puțin în teren, cei de la Petrotub Roman au cedat teren, iar Botezatu și-a trecut în cont o dublă de generic, fiind remarcatul acestui joc, încheiat cu scorul de 3-1 pentru Bucovina. Botezatu nu are o statură impresionantă, dar este caracterizat de antrenorul Dănuț Mândrilă, al echipei Bucovina Pojorâta, ca fiind un luptător.

Ceahlăul a ajuns aseară în cantonament

Ceahlăul a ajuns aseară, cu autocarul la Zlatibor (Serbia), acolo unde va trebui să-și caute adversare pentru măcar 5 meciuri, până pe 13 iulie, când este anunțată revenirea acasă. Primul meci oficial va fi pe data de 18 sau 19 iulie, în optimile de finala ale Cupei Ligii, urmând ca la o săptămână distanță să fie programat meciul din etapa I a noului campionat, 2014-2015 al Ligii I. Adversarii din aceste partide vor fi aflați astăzi, 2 iulie, când vor fi stabilite ”țintarele” celor două competiții.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentAveri frumuşele în Consiliul Local Târgu-Neamţ
Articolul următorLa Fundația „Episcop Melchisedec”, Centru de permanență și centru de logopedie