Infractori culeşi din Europa şi aduşi în ţară

În urma schimbului de informaţii, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, polițiștii au preluat doi nemțeni, de la autoritățile austriece și franceze, după ce aceștia au fost dați în urmărire internațională și au fost depistați pe teritoriul celor două state.

„În data de 22.12.2017, o escortă formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române a preluat un bărbat de 30 de ani, din Dulcești, față de care Judecătoria Roman a dispus măsura internării obligatorii într-o unitate spitalicească, pentru săvârșirea faptei de vătămare corporală”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Bărbatul fusese dat  în urmărire internațională, după ce şi-a bătut crunt un vecin. La vremea aceea a fost expertizat şi obligat să urmeze tratament până la însănătoşire. El nu s-a prezentat la medic, iar în ziua de 15 august 2017 a fost depistat de autoritățile austriece.

Un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Piatra Neamț a fost escortat în țară de ofițerii Serviciului de Investigații Criminale, în data de 20 decembrie. El a fost depistat, pe 7 octombrie, în Franța, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare internațional, pentru că fusese condamnat de Tribunalul Arad la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane. El a determinat 21 de români să plece la muncă în Finlanda, în baza unor contracte în alb, iar după ce-au ajuns acolo s-au trezit că trebuie să lucreze mult mai mult decât li s-a spus şi au primit bani mult mai puţini. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...

Iași. Camion răsturnat pe DN 24

Un camion care transporta semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat...

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...