Un bărbat de 50 de ani, dat în urmărire internațională pentru furt și înșelăciune, comise în Germania și Austria, a fost prins de polițiștii nemțeni în parcarea unui centru comercial din cartierul Precista din Piatra Neamț. Individul a fost reținut 24 de ore și urmează să fie extrădat.
„La data de 17 februarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Neamţ – Compartimentul Urmăriri au efectuat o acţiune ce a avut ca scop depistarea şi reţinerea persoanelor urmărite la nivel naţional, cât şi internaţional. Astfel, în parcarea unui complex comercial din cartierul Precista, municipiul Piatra Neamţ, poliţiştii au depistat un bărbat care era dat în urmărire internaţională pentru comiterea mai multor infracţiuni grave, comise pe teritoriile Germaniei şi Austriei. Faţă de acesta, în vârstă de 50 de ani, din Piatra Neamţ, în cursul anului 2018 au fost emise două mandate europene de arestare de către autorităţile din Germania, respectiv Austria. Autorităţile judiciare din statele respective au stabilit faptul c, în perioada 2017-2018, bărbatul a comis multiple infracţiuni de furt, înşelăciune, fraudă bancară, fals privind identitatea şi evadare de sub escortă. Bărbatul a fost prezentat de către poliţiştii nemţeni Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în vederea extrădării”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Neamț. (I.Ş.)