Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică, de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 23 august, ora 13:00-26 august, ora 6:00.

anm harta gri 1“Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în după-amiaza zilei de duminică (23 august) și în noaptea de duminică spre luni (23/24 august), la munte, în regiunile vestice, nordice și centrale, apoi și în restul teritoriului. Se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 l/mp și, pe arii restrânse, 40-50 l/mp. În regiunile sudice și sud-estice, duminică și luni, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală va atinge și, pe arii restrânse, va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi, în general, de până la 34-35 de grade, iar duminică, izolat, până la 37 de grade în Lunca Dunării. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentLocuri de muncă în instituţii bugetare din Regiunea Nord-Est
Articolul următorÎn Neamț mai sunt 25 de persoane infectate Covid, din 194 cazuri noi în regiunea Nord-Est
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.