Inițiativă inedită a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” care organizează un concert de pricesne dedicat pacienților și cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Concertul va avea loc duminică, 18 aprilie, de la ora 11, în curtea spitalului. Vor interpreta soliștii Georgiana Șerban Axinte și Laurențiu Marian alături de trei ansambluri vocale coordonate de aceștia: „Floare de colţ”, „Sânziene” şi grupul elevilor Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ.
Evenimentul este susținut de Spitalul Județean Neamț și Parohia Capela Spital.
C.I.