Actualizare: Agresorul, pe numele lui Laris Constantin Nedea, este recidivist și a fost arestat preventiv. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului Nedea Constantin Laris …, cercetat în dosarul penal nr. 3454/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de distrugere, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 253 alin. 1 şi 4 Cod penal, şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13.08.2020 şi până la data 11.09.2020, inclusiv. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în soluția pe scut publicată de Judecătoria Piatra-Neamț. Până astăzi, Laris Nedea nu a contestat decizia de arestare pronunțată seară de magistrați.
****Știre inițială****
Un tânăr, de 34 de ani, a fost reținut aseară, 12 august, de polițiștii criminaliști din Piatra-Neamț după ce a dat foc unei bucătării de vară din gospodăria unei femei, în vârstă de 82 de ani, din cartierul Văleni. Individul a intrat în curtea bătrânei și pur și simplu a dat foc anexei, care era foarte aproape de casă. Un vecin a sărit în ajutor și a reușit să stingă flăcările. În scurt timp, un echipaj de poliție a ajuns la solicitare și l-a prins pe agresor. „A fost identificat un bărbat de 34 de ani, din Piatra Neamț, care a fost condus la sediul poliției. În urma administrării probatoriului, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cel în cauză ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate și folosindu-se de o brichetă ar fi incendiat o anexă aflată în vecinătatea imobilului. Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă de distrugere”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Astăzi, el va fi prezentat la Parchetul Piatra-Neamț cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă.
C.I.