inchisoareUn bărbat din localitatea Păstrăveni a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj. Magistrații Judecătoriei Târgu Neamț au dispus o pedeapsă de 1 an și 4 luni de detenție.

Faptele au avut loc în timpul crizei sanitare provocate de Covid-19, pe 8 mai 2020, în Târgu Neamț. Atunci doi agenți de la rutier au văzut pe strada Ștefan cel Mare din oraș un grup de persoane ce nu își putea justifica prezența, conform normelor în vigoare la acel moment. Li s-a adus la cunoștință că vor fi amendați dacă nu pleacă spre casă, moment în care a intervenit bărbatul și le-a spus: “stați aici, voi ascultați de miliție!?“, se arată în motivarea instanței.

I s-au cerut actele și documente justificative pentru care se afla în oraș, moment în care acuzatul a trecut la invetive folosind un limbaj obscen. Nu a ascultat nimic din ce-i spuneau polițiștii, drept pentru care a fost imobilizat și băgat în autospeciala de poliție. Acolo a continuat să-i înjure și să-i scuipe pe polițiști amenințând că “după ce îl vor elibera îi va omorî pe amândoi și familiile lor, spunând că el oricum va merge la pușcărie și nu îi este frică“, se mai arată în documentul citat.

“La sediul Poliției Târgu (…) a manifestat același comportament agresiv, a continuat să îi înjure, totodată adresându-le amenințări cu moartea – „vă mierlesc fraierilor și fac 20 de ani de pușcărie”, se mai arată în motivare. A încercar să-i lovească pe agenți cu picioarele susținând că are mulți ani în penitenciar, nu îi este frică să se întoarcă și nu se teme nici de poliție.

La proces bărbatul a susținut că nu își amintește nimic din incidentul cu oamenii legii pentru că era foarte beat, că îi pare rău, dar faptul este consumat. Chiar și în aceste condiții a fost aplicată o pedeapsă cu executare. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.

(G.S.)

Articolul precedentAdmiterea la liceu schimbată în preajma grevei generale
Articolul următorGreva generală în educație. Situația școlilor din Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Judecatorul are minte cat o gaina. Daca restrictiile si toate cele s-au dovedit illegale, cum poti sa-l bagi la inchisoare pt ultraj? Bagi judecatorul la parnaie pt nerespectarea drepturilor omului garantate de constitutie si abuz de putere…RUSINE!!

Comentariile sunt închise.