Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Săvinești, a fost condus de polițiști la Penitenciarul Bacău, după ce, prin sentință definitivă, a fost condamnat la închisoare cu executare. Acesta a incendiat intenționat apartamentul în care locuia cu soția, după ce femeia a introdus acțiune de divorț. „La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Piatra-Neamț, pe numele unui bărbat, în vârstă de 70 de ani, din Săvinești. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere. Bărbatul a fost identificat de polițiști, fiind escortat și depus la Penitenciarul Bacău”, anunță Poliția Neamț.
Conform actelor de urmărire penală fapta a avut loc pe 3 aprilie 2024, iar cercetările au stabilit că acțiunea a fost intenționată. Asta deoarece înainte de a pune foc, septuagenarul a oprit gazele de la centrala termică și aragaz și a întrerupt furnizarea de energie electrică. Apoi a dat foc la un cearșaf, l-a lăsat în casă, arzând, a încuiat și a plecat. Focul a fost stins de pompierii militari nefiind afectate și alte apartamente. După demararea cercetărilor apartamentul a fost sigilat de polițiști, însă bărbatul a rupt sigiliul și a intrat în casă pentru a vedea urmările faptei sale.
A fost trimis în judecată pentru distrugere și rupere de sigilii, iar instanța de fond, Judecătoria Piatra Neamț, l-a condamnat la 2 ani de închisoare în regim de detenție și o amendă penală de 1.800 de lei (amănunte aici). Decizia Judecătoriei a fost atacată la Curtea de Apel Bacău dar acțiunea a fost respinsă ca nefondată și hotărârea a devenit definitivă. „În baza art.421 pct.1 lit.b C.proc.pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. N. împotriva sentinţei penale nr. 826/12.12.2024, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 3706/279/2024. În baza art. 422 C.proc.pen., deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul la domiciliu de la data de 12.12.2024 la zi. În baza art. 275 alin.2 C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată azi, 09.04.2025, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin grefa instanţei”, conform instanței. (G. S.)