Încep lucrările la Pietonal

În luna martie, se va da undă verde pentru demararea lucrărilor de modernizare a ultimului tronson din Pietonalul Ștefan cel Mare. Anul trecut, autoritățile au dorit să demareze investiția prin reabilitarea parterului I, însă, din lipsa banilor, proiectul a fost amânat. Dar, acum autoritățile vor să înceapă mai întâi să schimbe fața ultimului segment, aici unde niciodată nu s-a intervenit, iar promenada este acoperită de pământ.

“Licitația a fost câștigată de firmele RomUrban și Bacor, aceleași care au câștigat și licitația de modernizare a ștrandului. Întreaga investiție este estimată la 1,3 milioane de euro, iar noi avem prinși în acest an circa 700.000 de lei. Modernizarea parterului din ultimul tronson poate fi acoperită din acești bani. Încă pe atât ne costă reabilitarea pasarelei în toate cele patru tronsoane”, a declarat Ovidiu Bojescu, city-manager al municipiului.

Reabilitarea Pietonalului a început în 2008, când s-a intervenit în tronsoanele II și III. În 2012, pe fonduri europene, s-a finalizat ceea ce s-a început, inclusiv segmentul dinspre Precista Mare, acolo unde funcționează o fântână cu apă recirculată și care coboară până pe fostele scări de intrare în Pietonal. Ultimul tronson pare a fi, totuși, cel mai spectaculos. Proiectul refăcut de administrația Leoreanu prevede o scară rulantă, o fântână cu ecran de protecţie și un amfiteatru. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    PSD intră în guvernul Niculescu cu 11 ministere din 17. Practic, o formulă PSD – Nicușor Dan

    PSD a decis să facă parte din noul guvern condus de Luca Niculescu,...

    Accident în Piatra Neamț în zona Sălii Polivalente

    Actualizare: ISU Neamț anunță că, în urma accidentului produs în jurul orei 16.00,...

    Iași „Bursierii Sfintei Parascheva”- Zece tineri premiați pentru excelență!

    Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan a premiat, în cadrul Slujbei Liturgice dedicate...

    FOTO. „Ștafeta Veteranilor” a plecat din Piatra Neamț către Iași

    Voluntarii militari și civili nemțeni, din cadrul asociației Invictus România, au preluat ștafeta...

    Ghidul autoexcluderii: Cum funcționează întreruperea accesului la jocuri

    Autoexcluderea îți permite să iei o pauză de la jocurile de noroc și...

    Neamț. Casă din satul Hoisești spulberată de flăcări

    Locuința unei familii din satul Hoisești, comuna Mărgineni, a fost distrusă în întregime...

    Botoșani. Aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă, confiscate în urma unor percheziții

    Polițiștii au confiscat aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă și 300 de...

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...