Meseria de polițist nu este la îndemâna oricui din mai multe puncte de vedere: programul de lucru, condiția fizică necesară, pericolele din anumite servicii. Dar, în cele mai multe cazuri, este un fel de carieră în familie, ca și în cazul judecătorilor, avocaților, procurorilor și meseria de polițist se transmite ca o ștafetă de la tată la fiu, din generație în generație.
“Trăind într-o familie în care tatăl meu a fost criminalist, am putut să observ și să cunosc o parte din tainele meseriei încă de mică. Îmi sunt cunoscute momentele când tata era plecat la o intervenție exact când mi-aș fi dorit să-mi fie alături. Știu că Poliția presupune multă muncă și sacrificii, dar și bucuria de a-i ajuta pe cei din jurul meu, compensează. Astfel, am realizat că această meserie este exact ceea ce îmi doresc. Simt că pot să contribui la binele comunității, ajutând oamenii în situațiile dificile cu care se confruntă. Am văzut această bucurie atât la tata, cât și la alți mulți polițiști. Îmi doresc să fiu la fel de bună ca ei”, spune Elena Luisa – anul II la Academia de Poliție.
În această perioadă, până pe 27 martie, au loc înscrierile și completarea dosarelor pentru concursul de admitere la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea. Pentru concursul de admitere sesiunea martie – mai 2022, au fost aprobate 1.340 de locuri la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, 300 de locuri la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca și 240 de locuri la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea.
Înscrierea candidaților are loc în perioada 7-18 martie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, exclusiv în format electronic la adresa de email [email protected]. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat pot fi consultate pe site-ul instituției: https://nt.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institu-ii-nv-m-nt/anunt-admitere-martie-mai-invatamant-postliceal.
Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate examinarea psihologică, proba de evaluare a performanței fizice, susținerea probei de evaluare a cunoștințelor teoretice, iar la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs, după parcurgerea etapelor amintite.
Data limită până la care candidaţii pot depune la dosarul de recrutare documentele necesare este 27 martie, orele 16:00.
Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 08:00 – 16:00 la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamț – Serviciul Resurse Umane sau la telefon 0233-207000, interior 20113.
“Dorința de a deveni polițist a fost una veche, însă decizia am luat-o aproape de finalul liceului. Și tatăl meu a fost polițist și astfel am învățat că a fi polițist este mai mult decât o meserie. De ce îmi doresc să devin polițist? … Aud foarte des această întrebare, fie de la prieteni și cunoscuți, fie de la rude, fie de la colegi. Mi-am pus chiar și eu această întrebare când m-am decis să mă înscriu la Academie. Uniforma, statutul, condițiile de lucru, programul, banii nu mai sunt un argument. Există meserii mai respectate, mai avantajoase, mai liniștite. Cum să le explic celor din jur că Poliția trebuie să o simți în inimă, că trebuie să o porți mereu înainte de uniformă și că trebuie să o respecți pentru ca și ea să îți ofere respect? …Nu știu cum să le explic, dar pot să le arăt… și pot să o fac zi de zi, până când nu mă vor mai întreba… vor înțelege”, spune George Cosmin, anul II la Academia de Poliție.
Angela Croitoru