Știre actualizată. Incendiu puternic la Mănăstirea Tărcuța

Actualizare: Importante forţe de intervenţie au acţionat la faţa locului, sub coordonarea directă a colonelului Ciprian Mitrea, şeful ISU Neamţ: şase echipaje cu autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și o ambulanță SMURD, SVSU Tarcău  cu două buldoexcavatoare și două motopompe, un echipaj cu autospecială de stingere de la  SVSU Bicaz şi un alt echipaj de la SVSU Ghimeș – Făget din județul Bacău precum şi angajaţi ai Ocolului Silvic Brateș.

„Apelul la 112 a fost făcut de un bărbat ce se afla în pelerinaj la mănăstire. La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat, la anexele din ansamblul mănăstiresc (chilii, casa praznicală, magazii, gater etc) cu posibilitatea propagării la biserică și la fondul forestier. O femeie de 45 de ani a suferit ușoare arsuri la nivelul feței și membrelor superioare. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD dar a refuzat transportul la spital”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Misiunea a fost dificilă din cauza cantității mari de materiale combustibile, lemn, mase plastic, material textile, obiecte de mobilier și a unor substanţe inflamabile (uleiuri și carburanți).

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 22:00. Au ars bunurile materiale din interiorul casei praznicale,  a unor chilii,  magazii, ateliere, pe o suprafață de aproximativ 1600 mp.

„Pe timpul nopții, două echipaje de la Detașamentul Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și voluntari din cadrul SVSU Tarcău au rămas la locul producerii evenimentului pentru monitorizarea zonei, având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

La finalul intervenţiei, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit de la acumulatorii electrici defecţi ai unui triciclu aflat într-una dintre anexe.

Știre inițială: Un incendiu puternic a izbucnit la Mănăstirea Tărcuța, din comuna Tarcău, astăzi, 19 iulie, pe la ora 15.

Mai multe forțe de intervenție au ajuns la fața locului și acționează pentru localizare, potrivit lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Există pericolul ca focul pornit de la anexe să ajungă la biserică și la pădurea din apropiere.

Mănăstirea Tărcuța a fost înființată în anul 2001, ctitor fiind monahul Ambrozie Velea, sub hramul „Nașterea Maicii Domnului” (detalii aici  și aici).

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...