O clădire dezafectată din Hangu, aparținând Direcției Sanitar Veterinare, a luat foc astăzi, 25 aprilie, în jurul orei 19. Cel mai probabil cineva a folosit-o drept adăpost și, în momentul în care a încercat să facă focul, coșul de fum necurățat și nefolosit de mult timp a luat foc. În momentul în care au ajuns pompierii la fața locului, flăcările cuprinseseră acoperișul și interiorul clădirii aproape în întregime.
A fost necesară intervenția pompierilor din cadrul Gărzii 2 de Intervenție Poiana Teiului cu două autospeciale de stingere și voluntari din cadrul SVSU Hangu pentru localizarea și stingerea incendiului. Cel mai mare pericol era ca focul să ajungă la pădurea din imediata apropiere a clădirii.
Au ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 120 mp, materiale textile și deșeuri aflate în interiorul unei camere. Din fericire, nu au fost victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.
A.C.