0:00

Incendiu la o bucătărie de vară din Săbăoani, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVineri seară, 25 iunie, o bătrână de 70 de ani din Săbăoani a uitat cratița pe foc mai mult timp, iar flăcările aragazului au ajuns la obiectele din interior care s-au aprins. La miezul nopții, vecinii alertați de fumul gros care ieșea din bucătăria de vară, au chemat pompierii. Exista riscul ca flăcările să ajungă la locuința în care dormea femeia, de care era lipită bucătăria.

Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii voluntari din cadrul SVSU Sabăoani cu autospeciala din dotare și două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere, dar și o ambulanță SMURD.

„Până la sosirea militarilor, pompierii voluntari au evacuat din interiorul anexei o butelie. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars bunuri materiale din interiorul anexei (obiecte de mobilier,  o fereastră,  materiale textile etc). Proprietara locuinței, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit un atac de panică.  Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD,  dar a refuzat transportul la spital”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamț.

Aragazul lăsat aprins nesupravegheat a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Angela Croitoru

Articolul precedentTârgu Neamţ: Premierea elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură de la liceul „Vasile Conta”
Articolul următorCățel salvat din fosa septică la Cordun
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.