Incendiu în curtea Remat

incediu Remat

• mai multe maşini dezmembrate s-au autoaprins
• cu o seară înainte, pompierii au stins 15 hectare de mirişte

Autoaprinderea unor cârpe îmbibate în ulei a provocat un incendiu, ieri, în jurul orei 10.30, în curtea societăţii Remat. Flăcările s-au întins pe bucăţile de maşini dezmambrate, care se aflau pe o suprafaţă de 30 mp. Incendiul a fost stins de pompierii militari din Piatra Neamţ, care au intervenit cu  autospeciale.  Totodată s-a folosit un utilaj pentru a îndepărta autoturismele din zona în care au izbucnit flăcările, în ideea de a împiedica extinderea incendiului.

În seara de 3 august, pompierii au fost chemaţi să stingă 3 incendii de mirişte, izbucnite la scurt timp unul după altul. Primul a fost în satul Ghigoieşti, comuna Ştefan cel Mare, unde s-a defectat o maşină agricolă şi a aprins paiele de pe câmp. Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de un hectar. La intervenţie au participat şi patru voluntari din cadrul SVSU Ştefan cel Mare, cu o autospecială. În jurul orei 21.30 s-a anunţat un alt incendiu în satul Briţcani, comuna Dulceşti, unde cineva a dat foc vegetaţiei uscate de pe 4 hectare. Operaţiunile de stingere au durat mai bine de o oră şi jumătate, iar la intervenţie au participat şi 3 voluntari de la SVSU Dulceşti.

Incendiul care le-a dat cele mai multe bătăi de cap pompierilor din Roman a fost la Bogzeşti, Secuieni, unde au ars 10 hectare de mirişte, ca urmare a unei acţiuni intenţionate. Militarii n-au putut ajunge cu maşinile la locul intervenţiei, aşa că au mers pe jos circa 2 kilometri şi au acţionat cu măturoaie şi lopeţi.

C. MIRCEA

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...

    Bacău. Tânăr arestat la domiciliu după ce a furat o mașină și a provocat un accident

    Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Tamași a ajuns în...