Incendiu în comuna Timișești. Două anexe gospodărești afectate

Un incendiu a izbucnit luni după-amiază, 12 ianuarie, într-o gospodărie din comuna Timișești, satul Preutești, provocând pagube materiale la două anexe gospodărești și punând în pericol o locuință aflată în apropiere.

Alarma a fost dată la ora 12:42, iar la fața locului au intervenit forțe și mijloace de la SVSU Timișești, Detașamentul de Pompieri Târgu-Neamț, precum și echipaje ale IPJ. La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau generalizat la acoperișurile a două anexe, existând riscul extinderii incendiului la casa din imediata vecinătate.

În timpul intervenției, salvatorii au evacuat din interiorul uneia dintre anexe o butelie care prezenta pericol de explozie, evitând astfel producerea unei situații mult mai grave. Incendiul a fost localizat și lichidat după o intervenție susținută a echipajelor.

În urma incidentului, au ars aproximativ 40 de metri pătrați din acoperișul unei magazii și 30 de metri pătrați din acoperișul unei bucătării de vară, precum și mai multe bunuri de uz casnic aflate în interior.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Incendiu în comuna Timișești. Două anexe gospodărești afectate

Incendiu în comuna Timișești. Două anexe gospodărești afectate Incendiu în comuna Timișești. Două anexe gospodărești afectate

 

 

 

 

 

 

Foto: ISU Neamț

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...