Incendiu de la o candelă la etajul V al unui bloc din Piatra-Neamț

Incendiu la Mănăstirea Nechit. Arde acoperișul unei chiliiDuminică, 6 iulie, în jurul orei 13:15, a fost anunțat un incendiu la etajul V al unui bloc de locuințe de pe strada Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț. Incendiul, produs în bucătăria unui apartament, fusese anunțat de vecini, dar, până la sosirea pompierilor proprietarii au reușit să-l stingă.

“La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț.

La sosirea pompierilor incendiul, ce s-a manifestat la tâmplăria din PVC aferentă ferestrei, a fost stins de proprietarul locuinței. Forțele de intervenție au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru evacuarea fumului din încăpere.

Cele două persoane ce se aflau în interiorul apartamentului nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (candelă lăsată nesupravegheată)”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...