Încătușat pentru că și-a lovit vecinul și l-a amenințat cu cuțitul

Un tânăr de 22 de ani, din Petricani, a fost încătușat și introdus în arest, pentru 24 de ore, după ce și-a lovit vecinul cu pumnul și apoi l-a amenințat cu un cuțit. Faptele s-au petrecut în ziua de 5 iunie, pe o terasă din localitate, unde tânărul de 22 de ani s-a întâlnit cu vecinul său, în vârstă de 55 de ani. Pe fondul unor neînțelegeri, tânărul și-a agresat vecinul, apoi ambii au plecat spre casă.

Ulterior, tânărul l-ar fi amenințat pe bărbatul din Petricani cu un cuțit, în timp ce se afla în proximitatea gardului ce delimitează locuințele acestora”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În urma probării activității infracționale, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.