Încă o stâncă căzută pe șosea în Cheile BicazuluiO bucată masivă de stâncă s-a desprins de pe unul dintre versanții ce străjuiesc Drumul Național 12C, în Cheile Bicazului, și s-a prăvălit pe șosea în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 12 spre 13 aprilie.

Zona este una foarte frecventată de turiști, însă norocul a făcut că, fiind noapte, traficul era mult mai degajat, așa încât nimeni nu a avut de suferit de această dată.

Angajații Secției Drumuri Naționale Piatra-Neamț din cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Iași au ridicat stânca dimineață, degajând porțiunea respectivă de șosea.

Coincidența face ca, tocmai la începutul acestei săptămâni, prefectul Adrian Bourceanu să fi discutat la Mădei, în Borca, tocmai despre problema căderilor de pietre (detalii găsiți aici).

Nu foarte departe de locul în care s-a prăbușit această stâncă se află vechile tarabe de lemn ale comercianților care urmează să fie relocate pentru a nu pune turiștii, dar și pe acești comercianți în pericol (detalii aici și aici).

Cum Cheile Bicazului se numără printre acele frumuseți naturale ieșite din comun care atrag mii de turiști anual, cu atât mai mult eforturile autoritățile trebuie să fie conjugate pentru a le asigura vizitatorilor siguranța. Încă o stâncă căzută pe șosea în Cheile Bicazului

Angela Croitoru

Imagini: DRDP Iași

Articolul precedentTradiții și meșteșuguri la prima ediție a Târgul de Florii Piatra Neamț
Articolul următorRazie în trafic: peste 300 de șoferi au fost testați alcoolscopic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.