Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor

copii bisericaÎnălțarea Domnului (Ziua Eroilor) se sărbătorește în acest an la 21 mai. Înălțarea lui Hristos la ceruri este sărbătorită la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paști). Așa după cum o mărturisesc Evangheliile: „Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu”. (Luca cap. 24; 50-53)

Prin Înălțare, Hristos Dumnezeu iese din lume, pregătind totodată venirea Duhului Sfânt. El a dorit ca ucenicii să fie martori la Înălțarea Sa pentru ca întreaga lume să cunoască prin ei că S-a Înălțat la cer cu trupul transfigurat prin Înviere.

Pe când se înălța, Iisus a binecuvântat pe apostoli, pe toți oamenii și întreaga natură. Pe când binecuvânta, a fost luat într-un nor, ce reprezintă Slava lui Dumnezeu, lumina dumnezeiască veșnică, în care Hristos a fost primit și în care a înălțat natura noastră umană.

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește la Înălțarea Domnului și ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

Pomenirea eroilor la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfințită ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 și 2001.

Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos — Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională.

defilareJoi, 21 mai, la sărbătoarea Înălțării Domnului și Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele acestora din țară și străinătate, potrivit Agenției de știri Basilica.

La ora 12.00, clopotele tuturor locașurilor de cult ortodoxe vor fi trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

În mod obișnuit, în Biserica Ortodoxă Română la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român. (Documentar Agerpres; FOTO: Agerpres)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...