În ultima şedinţă de colegiu, Prefectul şi-a prezentat directorul

În ultima, şi cea mai relaxată şedinţă de colegiu prefectural din acest an, prefectul Vlad Angheluţă a prezentat-o pe Mariceza Andrei, noul director de cancelarie, şefilor de instituţii prezenţi în sală, folosind expresiile: „mâna mea dreaptă, omul meu de bază, catalizatorul tuturor relaţiilor noastre interinstituţionale”. După care a trecut direct la ordinea de zi: realizări 2014, priorităţi 2015.

În esenţă, şeful Prefecturii Neamţ a punctat lucrurile care i-au insuflat optimism: creşterea numărului de salariaţi din judeţ – cu doar 619, dar este totuşi o creştere, sporirea exporturilor, redeschiderea Spitalului Bicaz şi, evident, vestea bună că vom avea, cândva, şosea cu 4 benzi până la Bacău. Cu un aer mulţumit, le-a dat apoi cuvântul celor înscrişi, primul pe listă fiind şeful ISJ Neamţ. Viorel Stan a precizat că i-ar trebui cel puţin un sfert de oră ca să treacă în revistă toate realizările învăţământului nemţean, dar a vorbit mult mai puţin – pentru că tot avea programată imediat Sărbătoarea Şcolii Nemţene, şi s-a referit doar la faptul că toate cadrele didactice care şi-au câştigat drepturile în instanţă au deja banii în cont.

A urmat la cuvânt Ioan Popescu, şeful ITM, precupat de „stresul la locul de muncă”, subiect pe care l-a dezvoltat într-o lucrare. De la stres, Ioan Popescu a sărit, probabil nu întâmplător, la reorganizarea instituţiei, despre care nu ştie decât că va fi înglobată într-o direcţie judeţeană de muncă şi solidaritate socială, dar nimic mai mult. Sintetic, ca de obicei, şeful Poliţiei Neamţ, care a stat în stânga prefectului, a vorbit despre scăderea criminalităţii stradale, situaţia accidentelor rutiere şi cazul anului – jaful de la poştă. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...