0:00

Astăzi se împlinesc 34 de ani de la trecerea în veşnicie a profesorului Constantin Turcu, distins om de cultură, admirator al arhivelor şi documentelor, ziarist şi publicist.

S-a născut la 26 februarie 1903, la Izvorul Alb, comuna Buhalniţa, în familia unui mic funcţionar. A urmat şcoala primară în satul natal şi la Grinţieş, continuându-şi apoi studiile la gimnaziul din Hangu şi la Liceul de băieţi ”Petru Rareş” din Piatra Neamţ, unde a obţinut bacalaureatul, în 1925. În toţi cei patru ani de liceu a obţinut Premiul I pe ţară la Concursul de literatură. În anul următor s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, absolvind-o în anul 1929. Între anii 1930 şi 1942, a funcţionat ca secretar la Liceul ”Petru Rareş” din Piatra Neamţ. În aceeaşi perioadă a fost profesor suplinitor de limba română la liceul sus-amintit (1929-1934), la şcoala superioarã de comerţ (1932-1933), la Gimnaziul Focşa Popovici (1933-1942). În paralel, a depus la Piatra Neamţ o bogată activitate publicistică. În mai 1940, profesorul Constantin Turcu a prezentat o interesantă comunicare cu ocazia Congresului Profesorilor de Geografie din Ţară, organizat la Piatra-Neamţ. A editat Anuarul Liceului de bãieţi Petru Rareş, a condus timp de şase ani ziarul cultural ”Avîntul”, a întemeiat şi condus revista ”Năzuinţi” a Societăţii de lectură a elevilor liceului din Piatra Neamţ. A colaborat la o serie de publicaţii din judeţul Neamţ şi din ţară. Pasionat de istorie, fascinat de documente, a plecat la Iaşi, unde în 1942, a fost încadrat la Arhivele Statului, ca arhivist principal – subdirector.

Profesorul Constantin Turcu a fost preocupat tot timpul să descopere şi să scoată la lumină documente despre Neamţ.

Iată ce îi scria el, la 21 noiembrie 1948, folcloristului şi prozatorului Artur Gorovei:

În Iaşul nostru, precum ştiţi şi dv., toate bibliotecile sunt în refacere şi în prefacere după cataclismul evadării de acum patru ani, astfel că trebuie să ai un mare noroc spre a afla ceea ce te interesează. După mai multe cercetări în Biblioteca Universităţii, am dat de articolul dv., ”Comisia de la Buhalniţa”. Greutatea n-a fost însă rezolvată cu aceasta, pentru că nu puteam să vă trimit numerele respective din colecţia bibliotecii, fiind legate într-un volum respectabil, greu de mânuit şi de purtat. Ca să dau cuiva să copieze, n-a fost posibil, fiind vorba de 30 de pagini mari de tipar. Singura soluţie era să găsesc undeva numai numerele ce ne interesau. Aceasta s-a putut întâmpla cu binevoitorul ajutor al d-lui maior Baliff, fiul generalului Baliff, care lichidează averea, biblioteca, fostei Fundaţii de la Iaşi. D-sa a fost foarte amabil şi a căutat numerele 1 şi 2 din anul VII şi mi le-a împrumutat pe timp de 10 zile, ca să vi le trimit spre copiere. Ştiu că dv. aveţi maşină de scris şi o să vă puteţi copia singur aceste pagini. Sper că până pe la 4–5 decembrie o să puteţi termina de copiat. După aceasta vă rog să fiţi bun să-mi restituiţi exemplarele, folosind învelitoarea de carton gri, în care vi le trimit eu.(…) I-am scris d-lui Kirileanu că aţi fost la Dorohoi şi Schitul Gorovei. Se va minuna de curajul dv. de a călători. Mi-a spus că aţi fost la Piatra şi v-a admirat. D-sa este sănătos. A primit zilele acestea un acont din pensia care nu i s-a mai plătit din iunie. De la Bucureşti îmi scrie Gheorghe Bezviconi că a fost delegat de Institutul Româno-Sovietic cu alcătuirea unor lucrări de bibliografie româno‑rusă şi cu publicarea de documente ruseşti, atingătoare de istoria poporului român. Aud că prof. C.C. Giurescu a fost scos de la catedră şi de la Institutul de Istorie. Cu Academia Română mai aveţi vreo legătură? Aud că membrii activi au ca plată bună frumoasa sumă de 23.000 lei. Aşa zic şi eu, să tot fii membru şi să tot lucrezi! Ce mai faceţi? Când veniţi şi pe la Iaşi? Cu aleasă consideraţie, al dv. devotat, Constantin Turcu”.

În cei peste 20 de ani de muncă (1942-1963), a îmbogăţit zestrea Arhivelor ieşene cu noi documente achiziţionate, cât şi cu lucrări destinate fondului documentar.

La Iaşi, Constantin Turcu şi-a relevat vocaţia de istoric, atât ca cercetător ştiinţific, cât şi ca şef de sector la Institutul de Istorie şi Arheologie A.D. Xenopol (1950-1963). Scrierile sale se referă la domenii foarte variate: istorie, istorie literară, lingvistică, istorie culturalã, istoria şcolii, istorie economică, istoria bisericii, arhivistică, genealogie etc. şi-a adus contribuţia la realizarea unor volume de documente. Constantin Turcu a realizat o remarcabilă operă ştiinţifică, îmbogăţind prin contribuţia sa istoriografia românească. După 77 de ani de viaţă şi 50 de activitate ştiinţifică, s-a stins din viaţă, la 29 noiembrie 1980, la Iaşi, unde a fost înhumat la cimitirul Eternitatea.

„A fost un excepţional epistolograf şi memorialist. Discipol fidel al lui G.T. Kirileanu, pasionat de istoria Neamţului şi înzestrat cu un autentic cult faţă de valurile morale, spirituale şi culturale ale acestui fermecător topos – notează istoricul şi criticul literar Nicolae Scurtu – Constantin Turcu reprezintă, astăzi, un reper fundamental în lumea ştiinţifică românească. Instruit şi format la şcoala marilor modele culturale, cercetător de o înaltă probitate şi istoric literar în descendenţa lui Gheorghe Bogdan-Duică, I.E. Torouţiu, Gheorghe Cardaş, Şerban Cioculescu şi alţii, Constantin Turcu a descoperit, adnotat şi comentat documente, mărturii şi evocări, extrem de valoroase, pe care le-a publicat în presa literară şi culturală din Piatra‑Neamţ, Iaşi şi Bucureşti. Rodul cercetărilor şi contribuţiilor sale de istorie locală a fost apreciat şi preluat în unele biografii, monografii şi istorii literare de prestigiu. Istoricul şi istoricul literar Constantin Turcu, graţie preocupărilor sale ştiinţifice, a cunoscut şi a dialogat cu un impresionat număr de oameni de cultură, pe care i-a preţuit, i-a motivat şi pe care i-a secondat în cercetărilor lor. Astfel, posedăm, astăzi, o foarte bogată şi interesantă literatură epistolară, aparţinând cărturarului din Neamţ, care întregeşte, de fapt, bibliografia unui intelectual prudent, perseverent şi de o desăvârşită rigoare profesională şi de caracter”.

Nicolae SAVA

Articolul precedentPoliţiştii învaţă femeile să se păzească de abuzuri
Articolul următorPlecări și sosiri în Consiliul Județean