0:00

În faţa furiei apelor, singurul ajutor vine de la Dumnezeu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Precipitațiile căzute, în noaptea de joi spre vineri, în comunele aflate pe cursul râului Cracău, au creat mari probleme. „Detașamentul de pompieri Târgu Neamț a intervenit, în această dimineață (vineri, n.r.), pentru înlăturarea efectelor inundațiilor în comunele Bălțătești, Crăcăoani, Ghindăoani, Petricani și Grumăzești. În fiecare localitate au fost trimise echipaje, care lucrează pentru evacuarea apelor din curțile și anexele gospodărești ale oamenilor, dar și din beciurile caselor. În Crăcăoani au fost inundate două case și 4 curți. Și în Valea Seacă au fost afectate 6 gospodării, iar în comuna Grumăzești nu am reușit, încă, să facem evaluarea pagubelor din partea dinspre Curechiștea. De asemenea, am primit informații că și în zona Mănăstirii Agapia au fost inundate câteva locuințe. Serviciul voluntar pentru situații de urgență din comună a intervenit imediat și vom trimite și noi un echipaj în zonă”, a declarat lt-col Dumitru Gavrilescu, șeful Comandamentului pentru Situații de Urgență Târgu Neamț.

„N-avem ton la telefon, de unde bani de reparaţii”

Prezent în Crăcăoani, senatorul Liviu Bumbu a inventariat, împreună cu viceprimarul Vasile Achiriloae, pagubele suferite de locuitorii satului Cracăul Negru, cel mai afectat de inundații. „Acum se vede efectul mentalității în ceea ce privește gospodărirea apelor și a terenurilor. Măcar în cel de-al 12-lea ceas, ar trebui să ne schimbăm felul de a privi lucrurile și să vedem problema în ansamblul ei. Trebuie să dăm dovadă, în permanență, de seriozitate, nu numai când apare un necaz. Sistemul de gospodărire a apelor trebuie respectat cu sfințenie. Mai gravă este, aici, în Crăcăoani, situația investițiilor. Au fost distruse poduri și gabioane, totul din cauză că anumite persoane nu și-au făcut datoria așa cum trebuie”, a spus senatorul nemţean. Viceprimarul Achiriloae a declarat că situația din comună este cât se poate de gravă și că pentru remedierea stricăciunilor va fi nevoie de foarte mulți bani. Bani pe care administrația locală nu-i are. „Primăria nu mai are nici măcar ton la telefon. Nici conexiune la internet, nici bani pentru legi și apariții în Monitorul Oficial. Foarte multe investiții pe care le-am făcut au avut de suferit.  Oamenii din sat nu au văzut așa multă apă niciodată. Singura noastră speranță este la CJ și la Guvern. Dar știu sigur că, de fapt, singurul ajutor ne vine de la Dumnezeu, pentru că Guvernul nu are fonduri”.

Nici locuitorii satului Țolici din comuna Petricani nu au scăpat de urgia apelor. Primarul Petrică Popa Rotaru a precizat: „Au căzut precipitații în cantități foarte mari. Au fost distruse grădini, au fost inundate curți, acareturi, precum și câteva case. De foarte mulți ani nu am mai avut o asemenea ploaie”. În comuna Urecheni, cea mai afectată așezare a fost satul Curechiștea, iar la Ghindăoani, zona Valea Mare. În cazul comunei Ghindăoani, administrația publică locală va fi nevoită să apeleze la instituțiile județene, pentru repietruirea mai tuturor drumurilor comunale. În concluzie, în fiecare comună sunt așteptate comisii de evaluare a pagubelor produse de inundații, precum și ajutoare din partea județului și a Guvernului României, chiar dacă nu sunt mari speranțe în acest moment.

„Poate scăpăm!”

În contextul codului portocaliu de inundații, anunţat până pe 8 iunie, oamenii din localitățile pe teritoriul cărora există râuri, care au depășit cota de atenție, au început să-și ia măsuri de precauție. Localnicii, obișnuiți cu furia apelor, ori de câte ori plouă în exces, nu au așteptat intervenția primăriilor și au pornit la săpat de șanțuri și la ridicat diguri de apărare. Ba, mai mult, la Slobozia, anexă a orașului Roznov, familiile amenințate de ape, încă de la primele ore ale dimineții de 7 iunie, erau în fața caselor și încercau să baricadeze porțile cu nailoane, bucăți de tablă și nisip, pentru nu le intra apa în curte, în case și în beciuri. ”Ce să fac mamă. Nu vreau să mai pățim ca acum 3 ani. Punem astea la poartă să nu vină apa în casă. Da’ mi-e că vine prin spate și ne intră în gradină. După aia o luăm de la început. Că se strică tot. Pune iar în pământ, seamănă, udă. Nici nu vreau să mă gândesc. Poate scăpăm”, spunea o localnică din Slobozia, în timp ce umplea cu pământ nailoanele prinse de poartă.

”Punem tablă, că dacă vine Cracăul mare la noapte nu ştiu ce facem. A fost primarul și ne-a zis să ne pregătim că vine apa mare de sus, pe Cracău. Acum așteptăm și noi. Măcar grădina să nu o strice, că am muncit toată primăvara. Poate scăpăm de data asta că au început să sape un canal mai la vale, să se ducă apa acolo”, povestea speriat un bătrân din sat.

”Stăm și ne uităm cum crește apa. Poate nu vine ca acum 3 ani. Dacă vine de sus tot mare ne ducem să suim păsările în pod. Ce să facem… stăm în așteptare. Măcar dacă vine Cracăul mare, să vină pe lumină nu noaptea”, spuneau câțiva oameni ale căror case sunt chiar în vecinătatea albiei.

„Suntem pregătiți”

Autoritățile locale nu au stat nici ele cu mâinile în sân. În urma atenționării de cod portocaliu de inundații, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, vineri dimineață, pentru a dispune măsurile necesare în caz de inundații. Prefectul George Lazăr s-a deplasat la Slobozia pentru a lua pulsul evenimentelor. Primarul orașului Roznov, Ionel Ciubotaru supraveghea, vineri, la orele prânzului, lucrările la săparea unui canal pentru devierea Cracăului. Echipaje de pompieri cu motopompe și mașini de intervenție pregătite să intervină în orice moment, așteptau să fie depășit momentul critic. ”A fost aici domnul prefect. Am dispus măsuri de prevenire a inundațiilor și am anunțat localnicii că râul Cracău a depășit cota de atenție în amonte. Am venit cu buldozere și excavatoare pentru a săpa un canal, în speranța că, dacă apa va ieși din albie, va ocoli satul și se duce în canalul mare. Noi suntem pregătiți, sper să nu fie probleme”, a spus Ionel Ciubotaru, primarul oraşului Roznov.

În faţa furiei apelor, singurul ajutor vine de la Dumnezeu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În faţa furiei apelor, singurul ajutor vine de la Dumnezeu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Irina CĂLIN

Alex SÎRBU

Articolul precedentZdruncinul autorităţilor pentru o valiză… goală
Articolul următorRoți blocate pentru mașinile expuse la vânzare

2 COMENTARII

  1. De unde doar 2 case inundate in sat, atat declara cei de la primarie, Satul de peste apa, satul nimanui, este nenorocit acolo mai mult de 8 case au fost inundate, garduri distruse, si de fiecare data cand vin apele sunt izolati, in caz ca este nevoie de o salvare sau pompieri nimeni nu poate face nimic, iar autoritatile au aceea si veche placa, ce sa facem, satul pustieste si acolo sunt numai batrani, oameni neajutorati, sa vedem daca se va face ceva de acum incolo, dar experientele mai vechi ne spun ca nu.

Comentariile sunt închise.