În ciuda criticilor, Târgu Neamţ în sărbătoare, de pe 4 septembrie!

tg harpa conferintaPregătirile celei de-a 25-a ediţii a Zilelor Orașului Târgu-Neamț sunt pe ultima sută de metri. Cel puțin așa a anunțat primarul Daniel Harpa la conferința de presă susținută luni, 31 august în Sala de ședințe a Consiliului Local. Alături de edil s-au aflat și city-managerul Vasile Apopii, consiliera sa personală Geanina Fedeleș și Mihaela Rotaru, șefa Biroului de Relații cu Publicul. Primarul Daniel Harpa a ținut să precizeze că acest eveniment are ca scop promovarea orașului, cât și a tinerelor talente locale. Suma care a fost pusă la bătaie pentru organizarea acestei ediții este de 150.000 lei, din care 100.000 lei de la bugetul local, iar restul de la Consiliul Județean.

„Începând cu 4 septembrie orașul nostru va fi în sărbătoare, trei zile în care se vor desfășura Zilele Orașului Târgu-Neamț. Vom decerna plachete pentru persoanele în vârstă, dar vor avea loc și spectacole pentru tineri. Știu că mai există pe rețelele de socializare persoane care mai critică organizarea acestui eveniment, însă mi-ar place să observe că orașul este într-un șantier, începând cu canalizarea și terminând cu asfaltările. De asemenea, spitalul este în plină acreditare și deja se mai fac lucrări de modernizare. Vă asigur că vom termina și cu acreditarea spitalului, vom moderniza toate școlile, chiar dacă mai există răutăți. În ceea ce privește bugetul pentru acest eveniment aș vrea să mulțumesc Consiliului Județean, prin Asociația Carmen Saeculare care s-a implicat cu o sumă consistentă, mulțumesc domnilor consilieri județeni, Consiliului Local și colaboratorilor mei, domnului administrator public Vasile Apopii, doamnei Geanina Fedeleș, doamnei Mihaela Rotaru care s-au implicat direct”, a declarat primarul Daniel Harpa.

City-managerul Vasile Apopii a prezentat pe scurt programul celei de-a XXV-a ediție a Zilelor Orașului.

„După cum știți, încercăm de trei ani de zile ca nu doar primăria să fie implicată în organizare acestui eveniment și pe această cale vreau să aduc mulțumiri Asociației Valea Ozanei și Fundației Culturale Ion Creangă. Zilele Orașului Târgu-Neamț vor începe pe 4 septembrie la ora 11.00 printr-o expoziție stradală, iar de la ora 15.00 va avea loc deschiderea oficială a evenimentului prin lansarea monografiei Biserica Adormirii Maicii Domnului și înmânarea de plachete și diplome cetățenilor de onoare. Vor fi trei zile de manifestări ce vor cuprinde parade, spectacole, expoziții, concerte de muzică populară și ușoară. Vă așteptăm cu drag pe toți”, a spus city-managerul Vasile Apopii.

Cele trei zile de manifestări vor oferi târgnemțenilor și nu numai spectacole folclorice, parade stradale, expoziții, lansări de carte, concursuri sportive, cât și concerte susținute de artiști consacrați din muzica ușoară, pop și rock. Dacă vineri seara pe scena din Parc Cetate vor urca Irina Loghin și Mirabela Dauer, sâmbătă , târgnemțenii îi vor putea asculta pe Gheorghe Gheorghiu, Sore și Bere Gratis. Duminică, trupele Trei Sud Est și Iris vor cuceri cu siguranță publicul. Ultima zi a manifestărilor se va încheia cu un joc de lasere. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...