0:00

Importante forţe de intervenţie la un incendiu din Vicovu de Sus, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAseară, 18 iulie, în jurul orei 20,30, un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie în Vicovu de Sus, din judeţul Suceava.

Dată fiind suprafaţa mare afectată la faţa locului au ajuns importante forţe de intervenţie: Garda de Intervenție Vicovu de Sus şi Detașamentul de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Vicovu de Sus, Bilca, Voitinel și Putna, au intervenit cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, ardeau puternic trei anexe: un garaj, un atelier şi o bucătărie de vară care făceau corp comun cu casa de locuit. Exista riscul ca întreaga clădire să fie distrusă de flăcări şi de propagare a focului în vecinătăţi.

Proprietara, o femeie în vârstă de 54 de ani, a suferit un atac de panică şi a primit ajutorul paramedicilor SMURD.

Au ars garajul, atelierul și bucătăria de vară, pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați, precum și bunurile din interiorul acestora: un tractor, un generator, scule electrice și altele. Flăcările au degradat acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, pereții portanți și tavanul  construcției, pe aceeași suprafață.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 23,15.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la conductori electrici cu improvizații.

Angela Croitoru

Foto / Video: ISU Suceava

Articolul precedentFemeie rănită într-un accident la Roznov
Articolul următorTitularizare 2022 în Nord-Est: 24 note de 10, Neamț și Bacău au cea mai mare promovabilitate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.