politie 3Din dorința de a șoca și de atrage atenția unii tineri își pun în pericol nu numai propia lor viață, ci și pe cea a celorlalți participanți la trafic.

Așa a fost și cazul unui tânăr de 20 de ani, din Șcheia, județul Suceava, care, în seara zilei de 25 octombrie, în jurul orei 21,40, a fost filmat de prietenii cu care era în mașină, mergând pe Calea Unirii, în municipiul Suceava, pe direcția Burdujeni-Centru. La intersecția cu strada Traian Vuia nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și a circulat pe sensul opus de mers. Tinerii au postat imaginile pe facebook, „ocupanții vehiculului, prin sfidarea normelor rutiere încercând a se induce o superioritate față de lege prin epatare și insinuarea unei relative intangibilități”, după cum a precizat comisar șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Polițiștii l-au amendat pe „zmeu” cu 3045 de lei și i-au suspendat permisul

„Folosind mijloacele tehnice autorizate, după fixarea cu exactitate a evenimentului în timp și spațiu, conform procedurilor legale, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava au stabilit identitatea persoanei care a condus autoturismul, normele rutiere încălcate și au aplicat cu fermitate sancțiunile prevăzute de lege”, a adăugat comisar șef Ionuț Epureanu.

Ieri, 28 octombrie, polițiștii l-au identificat pe tânărul de 20 de ani pe raza satului Rotopănești, comuna Horodniceni, județul Suceava și l-au dus la sediul Poliției Municipiului Suceava unde i s-a prezentat probatoriul administrat în legătură cu faptele săvârșitre și s-a procedat la sancționarea contravențională. Pe lângă sancțiunea principală 3.045 lei, față de șofer a fost luată și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.

Conducerea IPJ Suceava atrage atenția „că polițiștii nu tolerează astfel de comportamente și atitudini care pun în pericol siguranța rutieră, măsurile dispuse urmând a fi din cele mai ferme. Totodată polițiștii fac un apel la responsabilitate rutieră și la sesizarea de îndată a oricăror comportmente care aduc atingere siguranței circulației pe drumurile publice,  toate acestea fiind abordate de către polițiști cu profesionalism prin prisma resorturilor oferite de legislația rutieră în vigoare”.

Angela Croitoru

Articolul precedentO familie din Răucești a rămas fără casă în prag de iarnă
Articolul următorPanică și fum într-o clădire de birouri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.