În luna martie a acestui an, Consiliul Local Tupilați vota retragerea comunei din ADI ”Aqua Neamț”, probabil exasperați să aștepte ceva bun din partea acestei asociații care și-a dovedit din plin inutilitatea și incompetența în ceea ce privește gestionarea problemei apei în Neamț la nivelul aprovizionării comunităților locale, după ce au hotărrât să-și rezolve singuri problema.
Urmare a acestei situații, în data de 19 iulie a fost înregistrată la Consiliul Județean Neamț o cerere a celor de la ”Aqua Neamț” prin care se cerea un mandat special reprezentantului județului pentru a vota respectiva retragere.
Potrivit statutului, unitățile administrativ teritoriale se pot retrage din asociație înainte de data expirării contratelor de delegare numai cu acordul celorlalți membrii și numai după plata despăgubirilor prevăzute în contractele de delegare sau, după caz, în statut, vorbim aici despre împrumuturi, investiții, eventuale prejudicii, penalități etc.
Potrivit referatului de aprobare al proiectului de hotărâre pentru următoarea ședință a Consiliului Județean, cei de la ”Aqua Neamț” au calculat câți bani ar trebui să plătească Tupilați dacă vrea să plece: 191.755,65 lei, care reprezintă contravaloarea documentațiilor tehnice întocmite pentru comună pentru celebrul proiect POIM care a fost legat de gard ce cei care au condus și conduc județul Neamț.
O amenințare voalată este strecurată în text, că suma poate crește în urma unui audit care va fi făcut ulterior.
Este prețul plătit pentru a ieși din asociație unul foarte mare? Având în vedere ineficiența de până acum, deloc. Iar dacă comuna va dovedi că a suportat prejudicii mult mai mari prin nerealizarea proiectului, poate cere despăgubiri mult mai mari.
În acest moment administrația locală a accesat un program privind înființarea rețelei de apă și canal, cu finanțare PNRR. Proiectul este aprobat, fiind în derulare, urmând a fi încheiat la jumătatea anului 2026, un termen scurt din toate punctele de vedere. Oricum, nu așa de lung cât ar fi trebuit să fie alături de ”Aqua Neamț”.
Ca să înțelegem cât de transparent funcționează acest ONG care teoretic administrează o problemă vitală pentru județ și un munte de bani, dar care în realitate protejează administrația județeană de răspunsuri când vine vorba despre prețul apei și lipsa aprovizionării, vă prezentăm conducerea asociației, așa cum apare ea pe site-ul de prezentare.
(V.B.)