IAŞI: Universitatea „Alexandru Ioan Cu­za“, decorată de Regele Mihai

al i cuza iasiUniversitatea „Alexandru Ioan Cu­za“ din Iaşi va primi mâine, 25 martie, decoraţia regală „Nihil Sine Deo“, într-o ceremonie care va avea loc la Cas­telul Peleş, decoraţia fiind oferită de către Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, anunţă „Ziarul de Iaşi”. „Universitatea pri­meş­te această distincţie regală în anul în care aniversează 155 de ani de la înfiinţarea sa. Decoraţia «Nihil Sine Deo» poate fi acordată personali­tă­ţilor marcante care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul româ­nesc“, au precizat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior. Univer­sitatea ridică acest premiu ca fiind o instituţie sau organizaţia a cărei „ac­tivitate este în mod unitar circumscrisă criteriilor menţionate“. Doar 200 de personalităţi în viaţă, cetăţeni români sau din afara ţării pot primi decoraţia regală „Nihil Sine Deo“. În afară de UAIC, au mai primit în trecut aceeaşi distincţie mai multe universităţi din Bucureşti – Universitatea Po­litehnică, Universita­tea din Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică, Universitatea Naţională de Arte, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport şi Academia de Studii Economice. „Universitatea din Iaşi s-a înfiinţat în urmă cu 155 de ani, sub domnia lui «Alexandru Ioan Cu­za», devenind prima universitate a noului stat România. Casa Regală a Ro­mâniei a fost alături de Uni­versitatea «Ale­xandru Ioan Cuza» din Iaşi în numeroase momente definitorii pentru existenţa acesteia“, au adăugat reprezentanţii universităţii. Rectorul instituţiei de învăţământ superior, prof.dr. Vasile Işan, a precizat că este o onoare această dis­tinc­­ţie şi că va face parte din dele­gaţia ce va merge miercuri pentru a primi decoraţia. Alături de acesta vor participa şi prof.dr. Constantin Rusu, preşedintele Senatului, şi membri importanţi din conducerea instituţiei de învăţământ superior ieşean.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

28 de unități din N-E țării încep școala cu WC-ul în fundul curții!

28 de grădinițe și școli din patru județe ale...

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

Neamț. Trei persoane, printre care o minoră, rănite într-un accident pe DN17B

În seara zilei de duminică, 30 august, s-a produs...

Neamț. Pieton sub influența alcoolului, accidentat de o trotinetă, în comuna Săvinești

Un accident rutier s-a produs pe strada Transformatorului, din...