0:00

IAŞI:  PUNE FRÂNĂ FURTURILOR DE BICICLETE!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDin experienţa ultimilor ani constatăm că, o dată cu creşterea temperaturilor, ne confruntăm şi cu o creştere a furturilor de biciclete. Mulţi cetăţeni, proprietari de biciclete sau nu, au o părere greşită despre locul de unde sunt sustrase bicicletele, crezând că hoţii acţionează cu predilecţie în spaţii publice/stradale. Realitatea diferă, statisticile de la nivelul judeţului Iaşi arătând că majoritatea furturilor sunt comise în scări de bloc, uscătoare şi boxe. În proporție de circa 90% furturile de biciclete sunt comise în municipiului Iaşi.

CE TREBUIE SĂ ŞTII PENTRU A PREVENI FURTURILE DE BICICLETE

* Alege un sistem antifurt cu protecţie sporită: mare parte a furturilor de biciclete sunt comise prin tăierea cu un cleşte a lanţului de prindere. Pe piaţă sunt sisteme antifurt care au o rezistenţă mare şi nu pot fi rupte/tăiate cu uşurinţă. În acest fel acţiunea potenţialilor infractori este îngreunată şi sunt descurajaţi de zgomotul pe care îl produc atunci când încearcă să fure o bicicletă (recomandate pentru cei care lasă bicicletele depozitate în scări de bloc, uscătoare sau alte locuri de acest gen, dar nu numai). Chiar dacă aceste sisteme sunt mai scumpe, te pot scăpa de necazuri pe viitor şi îţi ţin departe hoţii de bicicleta ta;

* Pe stradă, parchează bicicleta într-un loc circulat, frecventat de oameni. Hoţii evită să acţioneze în astfel de situaţii.

* Manifestaţi atenţie atunci când observaţi în scara blocului persoane necunoscute. Reţineţi semnalmentele şi dacă aveţi suspiciuni întemeiate cu privire la prezenţa acestora sesizaţi imediat poliţia.

* Chiar dacă stai la casă şi ai curte, bicicleta nu trebuie lăsată la vedere şi în apropierea porţii de acces. Nu îi subestima pe infractori!

***

În perioada aprilie – septembrie 2015 Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității derulează Campania PUNE FRÂNĂ FURTURILOR DE BICICLETE ce are drep scop creşterea gradului de informare a cetăţenilor din municipiul Iaşi cu privire la prevenirea furturilor de biciclete. Una din activitățile ce se va derula va consta în postarea a peste 1000 de afișe în scări de bloc din municipiul Iași având rolul de a le reaminti posesorilor de biciclete măsurile pe care trebuie să le pună în practică pentru a îi ține pe hoți departe de biciclete. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)

Articolul precedentNEAMŢ: Problema staţiei de autobuz de la Speranţa pare a se fi rezolvat definitiv!
Articolul următorMETEO: Avertizare de vreme rea, joi, în toată ţara
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.