Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a adus la Iași și în acest an, în perioada 8–15 octombrie 2026, sute de mii de credincioși din toată țara și din diaspora, veniți să se roage la moaștele Ocrotitoarei Moldovei, a bolnavilor și a celor năpăstuiți.
Pelerinajul din acest an a fost unul răvășitor, nu numai prin amploarea nemaiîntâlnită, numărul pelerinilor depășind așteptările tuturor. Deloc întâmplător, în Muzeul Mitropoliei, situat la subsolul catedralei ieșene, a fost adusă, fiind scoasă pentru prima dată de la Muzeul Național, statueta lui Constantin Brâncuși „Rugăciune”. Și premierele nu s-au oprit aici!
O premieră a fost și absența oricărui om politic de la manifestările din acest an, de la hramul Iașilor, în timp ce societatea civilă a dat dovadă de o organizare extraordinară – peste 40 de firme din județe ale regiunii au asigurat hrana și apa pentru mii de pelerini.
Anul acesta, pentru credincioșii sosiți în pelerinaj în capitala Moldovei, au fost adusă racla cu rămășițele Sf. Paisie de la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț – cunoscut în popor drept Pelerinul Pustnic-, Părintele Paisie Olaru rămâne unul dintre cei mai iubiți duhovnici români ai secolului al XX-lea.
Pelerinajul din acest an a reunit români de toate vârstele, din toate categoriile sociale de la profesori universitari, doctori, actori, oameni din mass-media, până la oieri și năpăstuiți ai sorții, cu toții au îngenuncheat la Slujba Liturgică din ziua hramului -14 octombrie 2026, rugăciunea “Tatăl nostru”, s-a ridicat către cer ca un simbol al unității în credință și speranță a românilor.
Joi seară, 15 octombrie, raclele sfinților s-au reîntors la locul lor obișnuit: cea a Sf. Paisie a pornit înapoi către Mănăstirea Sihăstria, iar cea a Cuvioasei Parascheva a fost reașezată la locul ei în Catedrala Mitropolitană, ce a rămas deschisă pe parcursul întregii nopți pentru ca cei care încă mai veneau către Iași să-i poată aduce cinstire și să se poată închina.
Punctul culminant: pelerinii au format o coadă de 6 km, așteptând și 18 ore
Pentru a asigura liniștea și ordinea publică au fost suplimentate forțele de ordine, prin efortul comun al structurilor Ministerului Afacerilor Interne, coordonate de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău.
“Dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost constituit din efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași și Poliției Locale Iași, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov și al elevilor Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni.
Pe parcursul pelerinajului, sute de mii de credincioși au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. La ora 14:07, în ultima zi de pelerinaj, 15 octombrie 2026, aproximativ 208.000 de persoane trecuseră deja pe la raclă, iar peste 3.000 de pelerini se aflau în continuare la rând. În anumite momente, coloana de pelerini s-a întins pe o distanță de aproximativ 6 kilometri, iar timpul maxim de așteptare a ajuns la 18 ore”, precizează Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.
Nu au lipsit momentele de neliniște, la coada uriașă, unii nu au avut răbdarea necesară pentru a sta în rând atâtea ore și au căutat să treacă mai în față. Dar, jandarmii au intervenit imediat și au calmat spiritele, au dat și amenzi, au fost chiar și rețineri atunci când doi bărbați au încercat să se războiască cu forțele de ordine. 
O atenție deosebită a fost acordată acordării primului ajutor. Pe parcursul pelerinajului, au fost înregistrate 1.022 de cazuri medicale, iar 61 de persoane au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.
“Cooperarea dintre structurile implicate și organizatori a făcut posibilă gestionarea eficientă a întregului dispozitiv de ordine și siguranță publică, oferind pelerinilor condiții de liniște și siguranță pe durata unuia dintre cele mai importante evenimente religioase din România.
Mulțumim Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru buna organizare, autorităților publice locale pentru cooperare, voluntarilor implicați și tuturor participanților pentru răbdare, respect și comportamentul civilizat manifestat pe durata evenimentului. Apreciem profesionalismul și implicarea tuturor structurilor participante, precum și spiritul civic al pelerinilor, care au contribuit la desfășurarea în siguranță a acestui eveniment de mare importanță spirituală și culturală”, au transmis reprezentanții MAI.
Angela Croitoru

